FacebookTwitterLinkedIn

Clădirile de birouri London și Oslo, care au făcut parte din complexul Sema Parc amplasat în vestul Capitalei, vor fi convertite într-un hub multifuncțional care va cuprinde, pe lângă birouri, spații culturale, hoteliere, medicale și de well being. Aceste două proprietăți sunt în prezent în portofoliul Evo Properties, fost River Tower Project.

“Procesul de transformare în hub multi-funcțional, acomodarea noilor chiriași și convertirea parțială a unor spații de birou pentru viitoarele facilități, necesită o investiție estimată la peste 10 milioane de euro, din care 5 milioane sunt alocate în perioada următoarelor 6 luni”, se arată în comunicatul companiei.

Procesul de transformare este estimat pentru finalul anului 2025, când, din cei peste 31.000 mp, o suprafață de aproximativ 50%-60% va fi dedicată birourilor, între 20-25% va găzdui servicii de ospitalitate, iar între 10-15% vor fi alocați serviciilor medicale și de well being. 

Restul suprafeței este ocupat de Centrul Cultural Lumina, organizator de spectacole de teatru.

Potrivit companiei, eforturile de închiriere depuse de la începutul anului s-au concretizat în peste 10.000 mp semnați în 2024. În ceea ce privește estimările pentru 2025, având în vedere cererea deja destul de mare, sunt estimate contracte pentru încă 8-10.000 mp până la finele anului.

Dezvoltarea celor două clădiri de birouri, London şi Oslo, a fost făcută de River Tower Project, care a fost parte a grupului de firme Sema, deținut în mod egal de Doina Draghia și Ion Rădulea, până la finele lui 2023, când s-a făcut împărțirea amiabilă. Potrivit informațiilor transmise redacției, Doina Draghia a rămas cu cele două clădiri, dar nu este implicată în procesul de management.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.