FacebookTwitterLinkedIn

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a publicat, joi, lista cu televziunile care trebuie transmise obligatoriu în 2023 de către rețelele de televiziune prin cablu.

Din această listă publicată pe site-ul CNA fac parte serviciile de programe ale Societăţii Române de Televiziune destinate publicului din România, servicii de televiziune a căror obligativitate de retransmitere este stabilită prin acorduri internaţionale la care România este parte: TV 5 MONDE şi Moldova 1, care a fost amânat până la rezolvarea de către Compania „Teleradio-Moldova” a problemelor ce vizează transmisia programului Moldova 1 pe teritoriul României; serviciile de programe, libere la retransmisie şi fără condiţionări tehnice sau financiare, ale radiodifuzorilor privaţi – în ordinea indicelui anual de audienţă, pentru anul 2022, conform Agerpres.

Principiul „must carry” este reglementat prin articolul 82 din Legea audiovizualului şi le impune operatorilor de cablu să retransmită anumite televiziuni. Principiul nu este aplicat şi operatorilor DTH.

Pe listă mai sunt incluse serviciile de programe locale şi regionale aparţinând radiodifuzorilor privaţi aflaţi sub jurisdicţia României şi serviciile de programe destinate minorităţilor naţionale cu o pondere mai mare de 20% aparţinând radiodifuzorilor privaţi aflaţi sub jurisdicţia României (ERDELY TV – program regional, judeţele Alba, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Caraş-Severin, Cluj, Covasna, Harghita, Hunedoara, Maramureş, Mureş, Satu Mare, Sălaj, Sibiu şi Timiş, în limba maghiară, destinat minorităţii maghiare din România).