Conform raportului anual Colliers, industria hotelieră din România a urmat tendințele globale de creștere în 2022 în ceea ce privește gradul de ocupare din hoteluri, sosirile înregistrate în întreaga țară ajungând la 84% din nivelul de dinaintea pandemiei.
Dacă turismul internațional ar fi avut o revenire mai accelerată, în linie cu cel local, România ar fi depășit cu ușurință 90% din nivelul de sosiri de dinaintea pandemiei, estimează consultanții Colliers.
Bucureștiul și alte orașe mari din țară au avut o performanță mai bună în comparație cu media națională, marile hoteluri din Capitală înregistrând, în ultimele 3 luni ale anului 2022, niveluri de ocupare mai mult sau mai puțin comparabile cu cele din 2019, în special datorită faptului că atât călătoriile de agrement, cât și cele de business și-au revenit semnificativ.
„Având în vedere caracterul robust al economiei, nu este nicio surpriză faptul că turismul de agrement și-a revenit, însă călătoriile de afaceri reprezintă un rezultat important al anului, în special dacă ținem cont de faptul că alte aspecte din mediul de afaceri, cum ar fi modul de lucru și prezența la birou, sunt încă afectate de consecințele pandemiei COVID-19. Un semn puternic de revenire a călătoriilor de afaceri locale, fără a lua în considerare turiștii străini care sosesc în scop de agrement în număr încă probabil mai mic comparativ cu potențialul de dinainte de pandemie, a fost dinamica înregistrată de hoteluri, mai ales spre sfârșitul anului, impulsionată de activitatea intensă din zona evenimentelor publice”, explică Raluca Buciuc, Director și Partner of Valuation and Advisory Services la Colliers.
Privind în detaliu industria ospitalității bucureștene, hotelurile de 4 stele au rămas cel mai activ segment în 2022, cu un grad de ocupare de 68% spre finalul anului, față de aproximativ 72% în 2019, și un tarif mediu de 80 euro/noapte, față de 87 euro/noapte cu puțin timp înainte de pandemie. Locațiile centrale din Capitală au avut performanțe și mai bune, cu un grad de ocupare de 72% și un tarif mediu care a depășit 100 de euro/ pe noapte, în ultimele luni ale anului 2022.
În termeni de planuri de construcție și dezvoltare, în următorii doi ani sunt așteptate doar câteva deschideri importante. Printre acestea se numără Hotelul Swiss din zona Expoziției, aflat în construcție, cu 225 de camere distribuite pe 23 de etaje, Grand Hotel du Bulevard, cu 30 de apartamente, operat de lanțul de lux Corinthia, și un hotel de 100 de camere în zona Victoriei, care inițial urma să fie operat sub brandul Indigo.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.forbes.ro).