Piața închirierilor rezidențiale din România este momentan destul de slab reglementată, majoritatea proprietarilor fiind persoane fizice care își închiriază a doua locuință. Conform datelor Eurostat, la nivel național, din cei 3,9% dintre românii care locuiesc cu chirie, 2,6% ocupă locuințe sociale sau subvenționate de stat. Însă PRS – Private Rented Sector (proprietăți rezidențiale construite în scopul de a fi închiriate, în care locuințele sunt administrate direct de proprietar sau de o firmă specializată) – devine o opțiune tot mai atractivă pentru dezvoltatorii din România, arată studiul realizat de companiile Savills și DLA Piper.
Potrivit estimărilor, unitățile închiriate au o pondere de aproximativ 15–20% din stocul total în cele două mari orașe românești, București și Cluj-Napoca.
“Piața PRS din România este în prezent la început de drum, cu mai puțin de 1.000 de unități livrate în București și aproximativ 700 de unități planificate sau în construcție. Cu toate acestea, având în vedere circumstanțele economice actuale, un număr tot mai mare de dezvoltatori iau în considerare trecerea către PRS și sunt dispuși să exploreze această oportunitate în următorii ani”, arată autorii studiului.
Concept extrem de popular în America de Nord și în Europa Occidentală, PRS a pătruns treptat și în țările din Europa de Est. Austria este liderul absolut în Europa Centrală și de Est în ceea ce privește evoluția pieței dezvoltărilor built-to-rent, însă conceptul PRS a apărut în ultimii ani și în țările vecine. Cehia a avut prima dezvoltare PRS livrată în 2008, Polonia a mai așteptat șapte ani pentru primul proiect instituțional destinat închirierii, în timp ce în România prima dezvoltare PRS a fost livrată în 2016.
“Deși este puțin probabil ca în fostele țări din blocul comunist prezența PRS să ajungă la nivelul Europei Centrale și de Vest, schimbările economice din ultima vreme, precum și o modificare în mentalitatea locuitorilor est-europeni, au creat o oportunitate pentru această piață”, explică studiul.
Chiar dacă avem cel mai mare număr de proprietari raportat la numărul de locuințe, în România 45,1% dintre proprietățile rezidențiale sunt supraaglomerate, cu aproape 30% peste media europeană. Prin urmare, necesitatea construirii de noi locuințe este extrem de ridicată.
“Proiectele PRS existente au avut succes până acum în principal pentru că oferă un standard de locuire superior, vin cu o gamă largă de facilități și garantează siguranță chiriașilor. O mare parte din cererea pentru astfel de locuințe vine din partea expaților și a corporațiilor multinaționale, însă în ultimii ani tot mai mulți români preferă această alternativă”, afirmă Oana Popescu, Head of Residential, Crosspoint Real Estate.
”Soluții rezidențiale precum built-to-rent au avut nevoie de timp și condiții favorabile pentru a fi adoptate la scară largă pe piața noastră, plus de un grad de maturitate a pieței care abia începe a se manifesta. Vorbim și de o capacitate a jucătorilor din piață de a înțelege și de a accepta astfel de soluții, în condițiile transformărilor din piața creditării. Se resimte, însă, absența unor jucători instituționali, care să confere o altă anvergură proiectelor noi din piață.”, declară Elena Zoița – Associate, DLA Piper.
Preferința românilor pentru achiziționarea unei locuințe, atribuită mai ales mentalității, are considerente economice: scăderea dobânzilor din ultimii 10 ani a condus la situația în care creditele ipotecare erau mai atractive decât chiriile. În 2021, în București, creditele ipotecare lunare au fost, în medie, cu peste 10% mai ieftine decât chiria medie lunară. Creșterea inflației din 2022 a provocat și o creștere a ratelor dobânzilor, ceea ce a făcut creditele ipotecare mai puțin accesibile, iar în prezent, balanța pare să încline în favoarea chiriilor.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.forbes.ro).