FacebookTwitterLinkedIn

Primăria Generală a Capitalei a atras, în ultimii trei ani, fonduri nerambursabile în valoare totală de 274,8 milioane de lei pentru modernizarea serviciilor medicale din spitalele aflate în administrarea sa, a anunțat primarul Nicușor Dan pe Facebook.

Din această sumă, 183,6 milioane de lei sunt fonduri nerambursabile naționale obținute prin PNRR, iar 91,2 milioane de lei sunt fonduri europene atrase prin POIM, a anunțat primarul. 

O parte din banii obținuți (29,98 milioane de lei) vor fi investiți în proiecte precum dotarea cu echipamente medicale și IT noi în șapte spitale: Cantacuzino (ambulatoriu și terapie intensivă pentru nou-născuți), Malaxa (terapie intensivă pentru nou-născuți), Obregia (ambulatoriu), Filantropia (ambulatoriu), Victor Gomoiu (ambulatoriu), Sfânta Maria (ambulatoriu), Victor Babeș (ambulatoriu). 

Trei spitale vor beneficia de corpuri noi sau de renovări, cu o valoare totală a investițiilor care se ridică la 127,3 milioane de lei. Este vorba de Centrul de psihiatrie pediatrică din cadrul Spitalului Obregia (clădire nouă); secția de terapie intensivă neonatologie de la Spitalul Filantropia (clădire nouă) și de renovarea Maternității Bucur, “dacă Ministerul Sănătății va găsi o soluție pentru relocarea unei părți din maternitate”.

Pentru digitalizarea Spitalului Cantacuzino sunt alocați 5,87 milioane de lei, pentru reducerea riscului de infecții nosocomiale în spitalele Cantacuzino, Victor Gomoiu și Panait Sârbu în jur de 20 de milioane de lei, iar alte 91 de milioane de lei vor merge pentru modernizarea și extinderea instalațiilor electrice, de ventilație sau tratare a aerului, montarea sisteme de detectare a incendiilor și depășirea concentrației maxime de oxigen din nouă spitale: Malaxa, Cantacuzino, Carol Davila, Colentina, Obregia, Gomoiu, Colțea, Victor Babeș și Sfânta Maria, a mai precizat Nicușor Dan.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.