Ferma se întinde pe o suprafață de aproximativ 343.400 mp, valoarea tranzacției ridicându-se la 4 milioane de lei.
În urma acestei achiziții, Grup Șerban Holding, companie antreprenorială românească activă în mai multe domenii din agricultură, ajunge să exploateze aproximativ 12.500 de hectare de teren arabil cu accent pe cultura mare în sistem de agricultură regenerativă.
„Suntem încântați de achiziționarea acestei noi ferme, având în vedere că cele 343.400 mp sunt deținute în proprietate, includ o bază agricolă proprie și sunt complet irigabile. Acest ultim aspect ne oferă o oportunitate unică de a diversifica și crește producția, totodată reducând riscurile asociate cu seceta. În cadrul acestei ferme urmărim să implementăm un sistem de dezvoltare legumicolă în rotație, cu un plan de culturi stabil format din cartofi și alte legume rădăcinoase, un pas care ne va permite să creștem producția de legume cu aproximativ 7%”, a explicat Nicolae Șerban, președintele Consiliului de Administrație al Grup Șerban Holding.
În 2022, Grup Șerban Holding a înregistrat la nivel consolidat o cifră de afaceri de 534,4 milioane de lei, o creștere cu 11% față de 2021, EBITDA de 67,9 milioane de lei, +27% și un profit net de 33,8 milioane de lei, o apreciere cu 10% față de anul 2021.
Acțiunile Grup Șerban Holding sunt listate pe piața AeRO a Bursei de Valori București începând cu data de 28 februarie 2022 și se tranzacționează sub simbolul GSH. În prezent, compania are o capitalizare de piață de aproximativ 300 milioane de lei.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.forbes.ro).