FacebookTwitterLinkedIn

2022 a însemnat pentru grupul hotelier Ensana cel mai bun an din istoria companiei hoteliere.

Anul trecut, afacerile grupului au ajuns la 65 milioane de lei, o cifră cu 45% mai mare decât cea înregistrată în 2019 – anul considerat drept cel mai bun de dinainte de pandemie.

„Putem spune deschis că 2022 a fost un an bun pentru hotelurile noastre din Sovata, și că am ajuns să ne putem bucura de roadele investițiilor derulate în renovarea hotelurilor Ursina și Sovata”, spune Andrei Rusu, director general Balneoclimaterica Grup.  

În perioada pandemică, proprietarii grupului au decis să renoveze două dintre cele trei hoteluri pe care le au, iar următorul pas vizează demararea de noi proiecte de investiții ce presupun construirea unui complex de camere premium.

În prezent, grupul Ensana Hotels Sovata deține în portofoliul său: un hotel complet renovat (Ursina) și un hotel renovat în proporție de 75% (Sovata).

În 2022, peste 59.700 de turiști au trecut pragul hotelurilor din Sovata, adică cu 40% mai mulți decât în 2021.

„Noi am mizat pe tendința post pandemică care a dus la căutarea de pachete medicale, de recuperare și de imunitate”, punctează Andrei Rusu. „De aici și capacitatea de a vinde pachete balneare complete”, a mai completat acesta.

În 2023, grupul Ensana va termina renovarea hotelului Sovata – ultimele două etaje, recepția și holul hotelului, pentru ca în următorii doi ani să treacă la investiții pe partea de wellness si tratament.

Complexul turistic Sovata Ensana Health Spa Hotels este format din Brădet Ensana Health Spa Hotel****, Sovata Ensana Health Spa Hotel **** şi Ursina Ensana Health Spa Hotel***. Cele 3 hoteluri sunt parte a unui complex unitar, ce pune la dispoziția turiștilor un total de aproape 405 camere. Cele 3 hoteluri ale Grupului Ensana se află la mai puțin de 200 de metri de Lacul Ursu, singurul lac heliotermal din Europa.