FacebookTwitterLinkedIn

IBB Holding, fondat de omul de afaceri Ion Crăciunescu, a lansat proiectul imobiliar iResidence Nord, amplasat lângă Pipera Plaza din București. Lucrările primei faze sunt deja avansate, iar proiectul va avea, la final, în jur de 500 de apartamente și va beneficia de o zonă verde de 15.000 mp.

iResidence Nord va avea, la finalul dezvoltării, o valoare de piață de 160 de milioane de euro, iar printre acționarii minoritari, cu o participație de 5%, se numără multipla campioană olimpică Elisabeta Lipă, președinta Federației Române de Canotaj. 

Potrivit lui Ion Crăciunescu, prima fază a proiectului, care are în jur de 200 de unități locative, s-a vândut deja în proporție de 25%. Prețurile apartamentelor încep de la 2.000 euro/mp (fără TVA), a declarat Crăciunescu pentru Forbes.

Fondatorul IBB a mai punctat că proiectul se va dezvolta în doar două faze, “pentru a nu deranja prea mult locatarii care se vor muta în blocurile din prima fază”, iar construcția este “la calitate germană, ceea ce înseamnă standarde ridicate în tot ceea ce înseamnă structura, fundația, siguranța și materialele folosite”. 

Suprafață totală construită se va ridica la 112.156 mp, toată parcarea va fi subterană (839 de locuri de parcare), iar proiectul va avea și 10 spații comerciale, plus un centru Spa & Wellness și piscină interioară semi-olimpică. 

IBB Holding, companie fondată în 2016 în Germania, a construit clădiri emblematice, cum ar fi campusul Mercedes Benz din Stuttgart și clădirea WinX Tower din Frankfurt, deținută de Susanne Klatten, cea mai bogată femeie din Germania, acționarul majoritar al brandului de mașini BMW.

Ansamblul rezidențial, care va livra 525 de apartamente până în a doua jumătate a anului 2026, este în proces de certificare BREEAM Excellent.

Ion Crăciunescu este un antreprenor român care a emigrat în Germania în 1990, unde a trăit timp de mai bine de 30 de ani, reușind să pună bazele celei mai mari companii cu capital românesc din această țară. 

În 2019, decide să părăsească Germania, pentru a se ocupa cu prioritate de dezvoltarea afacerilor din România, lăsând activitatea din Germania în mâinile fiului mai mare. În 2023 ajunge la 12 companii în cadrul grupului IBB România, care cuprind cinci linii de business, cu afaceri însumate de aproximativ 75 de milioane de euro. La nivel internațional, grupul IBB are o cifră de afaceri cumulată de 180 de milioane de euro și peste 1.500 angajați.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania