Adrian Stoichină, Chief Operation Officer la Prima Development Group
Într-un context economic plin de provocări, Forbes România a invitat reprezentanți importanți din mediul de afaceri local să vorbească despre lecțiile învățate și trăite în anul 2022 și despre provocările anului 2023, în cadrul proiectului editorial #lecțiipentru2023.
Care este cuvântul ce caracterizează cel mai bine anul 2022?
Impredictibil. Anul 2022 a marcat trecerea de la o perioadă fără conflicte armate, la o perioadă în care trăim cu un război la granița României. Iar acesta cred că este un eveniment pe care niciunul dintre noi nu ar fi crezut că-l poate trăi în secolul 21. În plus, anul acesta a marcat și trecerea de la o perioadă de relativă stabilitate economică la una cu inflație record, în care prețurile cresc de la o săptămână la alta. Nimic din toate acestea nu putea fi prevăzut la începutul anului și momentan nu avem claritate nici legat de ce se va întâmpla în viitorul apropiat.
Care au fost motivele dvs. de îngrijorare pentru afacerea pe care o conduceți în anul 2022? Care sunt rezultatele activității companiei/grupului, comparativ cu estimările de la început anului?
Printre provocările sectorului în care activăm, cele mai reprezentative și cu impact sunt creșterile prețurilor la materialele de construcții, creșterea dobânzilor care a cauzat scăderea gradului de eligibilitate a clienților și, implicit, a volumelor de tranzacții din sectorul rezidențial.
Perioade cu scăderi ale volumelor de tranzacții în sectorul rezidențial au mai fost și cu siguranță vor urma și în viitor, sunt parte din ciclurile economice și la acestea ne așteptăm. Însă cred că nimeni nu se aștepta, la începutul acestui an, la creșteri continue ale prețurilor materialelor de construcții, în condițiile în care inclusiv volumele de vânzări ale materialelor de construcții au scăzut.
Cum a influențat războiul din Ucraina activitatea companiei dvs.?
În primul rând, prin creșteri ale prețurilor materialelor de construcție. Dacă în 2021 materialele de construcții s-au scumpit pe fondul creșterii cererii, în anul 2022 principala cauză a fost creșterea prețului la energie, deoarece producerea principalelor materiale de construcții – oțel, ciment, sticlă, cărămidă – se realizează cu un consum ridicat de energie.
Care sunt puncte tari și punctele slabe ale mediului de afaceri din România?
Avem, pe de o parte, multă creativitate și originalitate antreprenorială, văd idei de business-uri foarte bune și sunt sectoare care cresc frumos. De exemplu, cred că avem business-uri românești în online în creștere accelerată, la fel cum în IT și tech talentele românești sunt deja un reper. Cine a călătorit prin Europa și este amator de cafea bună știe deja că o serie de afaceri românești au pus Bucureștiul pe harta celor mai bune cafenele concept, care pot sta cu ușurință alături de unele din Paris, Londra sau Berlin. Chiar și sectorul imobiliar a făcut în ultimii ani progrese semnificative, deși simțim că încă mai sunt multe de făcut în țara noastră din acest punct de vedere.
Pe de alta parte însă, ne lipsește experiența în management, avem o deficiență pe zona aceasta de cultură a managementului unei companii. Avem mulți antreprenori creativi care reușesc să creeze de la zero un business, însă o mare parte dintre ei nu ajung să facă pasul următor, cel în care antreprenorul trebuie să devină un bun manager, să treacă de la un management empiric la unul de sistem, să creeze o cultură organizațională astfel încât compania să își poată consolida poziția în piață.
În ultimii ani, a apărut mult conținut educațional pentru cei care își doresc să înceapă o afacere, iar atunci când vine vorba de managementul unei companii medii sau mari, cred că oferta educațională pentru viitorii manageri și pentru antreprenorii care ar trebui să conștientizeze importanța managementului este mult mai redusă.
Care credeți că sunt măsurile pe care guvernul României ar trebui să le ia pentru ca mediul de afaceri din România să treacă această iarnă fără pierderi majore? (falimente, insolvente, blocaje)?
Cred că principalul lucru pe care guvernul îl poate face pentru mediul de afaceri, valabil în general, însă cu atât mai important acum, este asigurarea predictibilității din punct de vedere legislativ.
Care considerați că vor fi cele mai mari provocări la nivel mondial, dar pentru industria/domeniul dvs. în anul 2023?
La nivel mondial, restabilirea echilibrului rămâne principala provocare. Și mă refer aici la echilibrul între cerere și ofertă pe tot lanțul de producție, echilibrul între necesarul de energie și oferta disponibilă, reducerea inflației. Pentru compania noastră, provocările vor veni din găsirea unor soluții de eficientizare a procesului de construcție, pentru menținerea într-o zonă sustenabilă a costurilor de construcții.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.forbes.ro).