Dezvoltatorul imobiliar One United Properties a contract o majorare cu 20 de milioane de euro a finanțării obținute în 2021 pentru dezvoltarea fazelor 1 și 2 ale One Cotroceni Park Office.
Băncile finanțatoare sunt Banca Comercială Română și BRD Groupe Société Generale, iar scopul majorării pentru fazele 1 și 2 ale One Cotroceni Park Office este rambursarea împrumuturilor acționarilor și acoperirea altor costuri legate de tranzacţia de majorare a facilităţii de credit.
În 2021, compania a contractat un acord de finanțare în valoare de 78 de milioane de euro pentru fazele 1 și 2 ale One Cotroceni Park Office, iar băncile finanțatoare au fost Banca Comercială Română, BRD Group Société Générale și Erste Bank.
Considerat unul dintre cele mai ample proiecte de regenerare urbană din București, One Cotroceni Park este dezvoltat pe un teren de 5,8 hectare, pe locul fostei platforme Ventilatorul.
One Cotroceni Park 1 și One Cotroceni Park 2 au atins niveluri de închiriere de 94%, respectiv 90%, anunță dezvoltatorul. Printre chiriașii proiectului se numără companii internaționale precum Siemens Energy, Ford, Superbet, Stripe și BAT Global Business Solutions.
Proiectul cuprinde și o componentă rezidențială formată din aproximativ 900 de apartamente, precum și o componentă comercială. În continuare, dezvoltatorul va investi în cea de-a doua etapă a proiectului, One Cotroceni Towers, iar dezvoltarea se va întinde la final pe un teren de peste 10 hectare.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.forbes.ro).

