Suprafaţa de birouri tranzacţionată în Bucureşti a crescut în 2023 cu 43% faţă de anul anterior, iar cererea netă, excluzând contractele de renegociere şi reînnoire, a avut o cotă de 46% din volumul tranzacţionat în T4 şi de 44% din cel din întreg anul 2023. A fost un record în piaţa de office a Capitalei care a reconfigurat şi trendurile în materie de mobilier.
Companiile au închiriat anul trecut birouri pentru cel puţin 20.000 de angajaţi noi, în principal în sectoarele IT&C, producţie, financiar, retail şi medical, iar birourile au nevoie de mobilier nou. Astfel, anul 2023 a marcat un record, şi din punct de vedere al livrărilor de noi proiecte de birouri în Bucureşti. După finalizarea singurei investitii de acest tip – clădirea Arghezi 4 (8.000 metri pătraţi GLA) de către Strabag, anul trecut, totalul proiectelor noi livrate a fost de 110.500 metri pătraţi, cel mai redus nivel înregistrat din 2015 încoace. Dar în 2024 piaţa vine cu doar 15.000 mp de birouri. „Disponibilitatea spaţiilor de birouri pentru închiriat influenţează direct cererea de mobilier office. Creşterea proiectelor noi sau a reamenajărilor stimulează achiziţia de mobilier nou, în timp ce o încetinire a pieţei imobiliare sau o scădere a cererii pentru spaţii fizice poate reduce achiziţiile de mobilier. Starea economiei locale şi globale este importantă. Economia influenţează piaţa de mobilier office în mod direct. În perioade de creştere economică, companiile investesc în mobilier nou, dar în perioade de criză sau recesiune, acestea pot reduce investiţiile, preferând mobilierul second-hand sau amânând achiziţiile mari. Aceste tendinţe indică o transformare continuă a pieţei, ghidată de nevoia de adaptare rapidă, sustenabilitate şi eficienţă economică, în paralel cu noile cerinţe impuse de un mediu de lucru dinamic”, a spus Adelina Badea, CEO al Mobexpert.
În perioada 2024-2025, piaţa de mobilier office se află într-o fază de schimbare profundă, ghidată de noile realităţi ale muncii hibride şi de aşteptările tot mai mari ale angajaţilor privind confortul şi sustenabilitatea. Acum, birourile şi spaţiile sunt proiectate să fie versatile, permiţând utilizatorilor să treacă rapid de la munca individuală la colaborare. Mobilierul modular, care poate fi reconfigurat uşor, devine o soluţie esenţială în acest context. Mai mult, mobilierul realizat din materiale reciclate sau recuperate este din ce în ce mai căutat, iar utilizarea mobilierului second-hand devine o practică obişnuită. Această tendinţă nu doar reduce costurile, ci susţine şi iniţiativele legate de protejarea mediului. În acelaşi timp, există o tendinţă de personalizare, firmele investind în piese unice care să reflecte identitatea şi cultura lor. „Aceste trenduri reflectă o adaptare continuă a companiilor la nevoile angajaţilor moderni şi la evoluţiile pieţei, cu accent pe flexibilitate, sustenabilitate şi confort. Sunt trendurile pe care le-am regăsit anul acesta la toate târgurile internaţionale de profil şi care se regăsesc deja în colectia Mobexpert sau urmează sa fie integrate în urmatoarea perioada în colecţia noastră”, explică Adelina Badea.
Care sunt trendurile din piaţa de office, când vine vorba de mobilier?
► Flexibilitate şi multifuncţionalitate. Mobilierul de birou devine din ce în ce mai adaptabil, reflectând cerinţele unui mediu de lucru în continuă schimbare.
► Ergonomie şi bunăstare. O altă prioritate este crearea unui mediu de lucru care să susţină sănătatea şi bunăstarea angajaţilor.
► Design minimalist şi personalizare. Designul simplu şi funcţional rămâne la modă, cu linii clare şi mobilier care îmbină estetica cu utilitatea.
Ce fel de mobilier este recomandat pentru birouri? „Pentru birouri, este esenţial să alegi mobilier care să îmbine confortul, funcţionalitatea şi designul adaptat nevoilor moderne de lucru. Este important mobilierul ergonomic. Pentru a susţine sănătatea angajaţilor, este esenţială investiţia în scaune ergonomice şi birouri ajustabile pe înălţime. Acestea oferă suport lombar, reduc riscurile asociate sedentarismului şi permit ajustarea poziţiei în funcţie de preferinţele fiecăruia. În plus, un spaţiu de birou modern trebuie să fie adaptabil. Mobilierul modular, cum ar fi mesele care pot fi aranjate în diverse configuraţii şi scaunele uşor de mutat, permite reconfigurarea rapidă a spaţiului în funcţie de activităţile echipei”, explică Adelina Badea. Ea subliniază că este de asemenea important ca mobilierul să vină cu spaţii de depozitare integrate, să fie sustenabil şi să vină la pachet cu un design minimalist. „Mobilierul cu un design simplu, funcţional şi estetic ajută la crearea unui spaţiu de lucru care promovează concentrarea şi reducerea stresului vizual. Piesele minimaliste, dar funcţionale, pot transforma biroul într-un spaţiu aerisit şi productiv. Aceste recomandări sunt orientate către crearea unui mediu de lucru care să fie atât confortabil, cât şi eficient, adaptat nevoilor angajaţilor moderni şi susţinut de principii de sustenabilitate şi flexibilitate”, explică CEO-ul companiei. Evoluţia pieţei de mobilier office în România în perioada 2024-2025 va fi influenţată de mai mulţi factori cheie, care reflectă schimbările din mediul de afaceri şi cerinţele angajaţilor moderni. „Pe măsură ce munca hibridă devine norma, companiile solicită mobilier flexibil şi modular, care să permită reconfigurarea rapidă a spaţiilor de birou. Mobilierul adaptabil, care poate servi atât pentru munca individuală, cât şi pentru colaborare, este esenţial pentru a face faţă cerinţelor schimbătoare ale mediului de lucru”, a mai spus Adelina Badea.
Mai mult, creşterea conştientizării ecologice determină o cerere crescută pentru mobilier realizat din materiale reciclate sau ecologice. Totodată, utilizarea mobilierului second-hand a devenit o soluţie populară pentru companiile care doresc să îmbine economisirea de resurse financiare cu protejarea mediului. „Crearea unui mediu de lucru sănătos şi confortabil este o prioritate pentru companii şi totodată pentru echipa Mobexpert Office, ceea ce înseamnă investiţii în mobilier ergonomic. Scaunele şi birourile ajustabile pe înălţime devin standarde în birourile moderne, contribuind la prevenirea problemelor de sănătate şi la creşterea productivităţii angajaţilor”, a explicat ea. În plus, mobilierul office începe să integreze din ce în ce mai multe tehnologii inteligente, cum ar fi mese cu încărcare wireless sau scaune cu senzori care monitorizează poziţia corpului: „Aceste soluţii tehnologice sporesc confortul şi eficienţa, adaptându-se unui mediu de lucru tot mai digitalizat”.
Cum s-a schimbat piaţa de birouri în 2024 vs. 2019
<!–
–>
Modul de lucru: flexibil vs. tradiţional
În 2019, majoritatea companiilor utilizau birouri tradiţionale, cu spaţii fixe pentru fiecare angajat, unde accentul era pus pe optimizarea spaţiului şi eficienţa organizării. În schimb, în 2024, munca hibridă şi flexibilitatea domină. Mobilierul trebuie să fie modular şi uşor de reconfigurat, permiţând companiilor să creeze rapid spaţii adaptate colaborării, lucrului individual sau virtual. Astfel, birourile devin mai fluide şi versatile.
Sustenabilitate şi responsabilitate ecologică În 2019, sustenabilitatea era un subiect secundar pentru multe companii, fiind considerată o opţiune extra. În prezent, însă, responsabilitatea ecologică joacă un rol central în alegerile de mobilier, companiile optând pentru produse realizate din materiale reciclate sau eco-friendly. În plus, mobilierul second-hand a devenit o opţiune populară, atât pentru reducerea costurilor, cât şi pentru protejarea mediului.
Integrarea tehnologiei
În 2019, mobilierul de birou era simplu şi rar integra tehnologii avansate. În 2024, însă, birourile sunt mult mai digitalizate, iar mobilierul include soluţii tehnologice integrate, cum ar fi staţii de lucru cu încărcare wireless şi scaune cu senzori care monitorizează postura. Această schimbare reflectă adaptarea la nevoile unui mediu de lucru tot mai digital şi conectat.
Ergonomie şi bunăstare
În trecut, ergonomia era considerată un „lux” în multe birouri, fiind aplicată doar în companiile mari sau inovative. În 2024, însă, ergonomia este o prioritate, devenind un standard în aproape orice birou. Mobilierul ajustabil pe înălţime şi scaunele ergonomice sunt acum esenţiale pentru sănătatea şi bunăstarea angajaţilor, reflectând un accent crescut pe prevenirea problemelor de sănătate legate de munca la birou.
Spaţii colaborative vs. individuale
În 2019, designul open space era predominant, promovând colaborarea prin eliminarea barierelor fizice dintre angajaţi. În 2024, deşi spaţiile colaborative rămân importante, companiile caută un echilibru mai bun între zonele de lucru individual şi cele de echipă. Flexibilitatea este cheia, iar mobilierul modular permite o tranziţie rapidă între modurile de lucru, susţinând atât colaborarea, cât şi concentrarea individuală.
Modelul hibrid devine norma Majoritatea companiilor care nu cer întoarcerea completă la birou preferă un model de muncă hibrid. De exemplu, multe organizaţii cer angajaţilor să vină la birou între 2 şi 3 zile pe săptămână, oferind un echilibru între munca de la distanţă şi colaborarea directă. Acest model este văzut ca o soluţie care păstrează avantajele flexibilităţii şi, în acelaşi timp, adresează nevoia de interacţiuni faţă în faţă şi socializare la locul de muncă. Cu toate acestea angajaţii opun rezistenţă întoarcerii la birou. Studiile arată că mulţi angajaţi preferă să lucreze de la distanţă sau într-un format flexibil. Rezultatele mai multor sondaje din Romania si globale din 2023 arată că angajaţii îşi doresc să păstreze beneficiile muncii la distanţă – mai mult timp liber, mai puţin stres legat de trafic şi un echilibru mai bun între viaţa profesională şi cea personală. Această dorinţă a angajaţilor de a păstra flexibilitatea a dus la o „lupă de putere” între companii şi forţa de muncă. În anumite cazuri, angajaţii au ameninţat cu demisia dacă sunt forţaţi să se întoarcă la birou full-time.
Impactul tehnologiei şi automatizării
Odată cu creşterea utilizării tehnologiei pentru colaborare la distanţă, unii experţi sugerează că locul de muncă va deveni din ce în ce mai digitalizat, iar necesitatea prezenţei fizice va fi redusă la minim. Platformele de colaborare continuă să evolueze, făcând munca la distanţă mai eficientă şi mai integrată.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.businessmagazin.ro).