Conform rezultatelor financiare ale grupului, retailerul Penny România a finalizat anul 2022 cu o cifră de afaceri de 7,17 miliarde de lei, ceea ce reprezintă un avans de 33% raportat la 2021.
Anul trecut, potrivit oficialilor retailerului, numărul consumatorilor care au trecut pragul magazinelor Penny a crescut și el, cu 15%. Astfel, compania a înregistrat un profit net de 152 milioane de lei, în creștere cu 24% comparativ cu anul 2021.
În ceea ce privește planurile de viitor, Penny România își propune să investească 5,128 milioane de lei, echivalentul a peste un miliard de euro, până în 2029, în principal prin extinderea rețelei sale până la un total de 619 magazine și 6 centre logistice.
„2022 a fost un an al reușitelor, dar și un an în care a fost din nou nevoie să ne adaptăm, să fim flexibili și să rămânem optimiști și cu dorința de a ne duce la capăt planurile curajoase. Am înregistrat o creștere mare a cifrei de afaceri datorită numărului de clienți. Succesul nostru porneste de la oameni, iar rezultatele cu care am încheiat anul se datorează acestei echipe (…) !”, a punctat Daniel Gross, CEO Penny România.
Potrivit acestuia, anul trecut retailerul a investit 631 milioane de lei în modernizarea și extinderea rețelei de magazine. În 2022, compania a încheiat procesul de remodelare al magazinelor existente, a deschis 36 de magazine în noul format și a încheiat anul cu un total de 336 de magazine.
Anul acesta, Penny și-a propus să inaugureze încă 40 de magazine noi la nivel național.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.forbes.ro).