FacebookTwitterLinkedIn

Angajatorii din construcții au postat, de la începutul anului, peste 11.000 de joburi, acesta fiind al șaselea cel mai activ angajator din economie, după retail, servicii, call center / BPO, industria alimentară și turism

Din această listă, industria construcțiilor este și cea care plătește cel mai bine, media salarială netă în industrie fiind de 5.000 de lei pe lună, potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs.

„Nevoia de candidați pentru sectorul construcțiilor este mare pe tot parcursul anului, însă în sezonul cald crește odată cu numărul proiectelor, dar și pe fondul faptului că vedem mai mulți muncitori care pleacă la muncă în străinătate. Este, chiar și în afara acestui aspect, un domeniu cu o rată mare de fluctuație, astfel încât angajatorii au nevoie să recruteze permanent. Tocmai de aceea sunt și printre cei care apelează cel mai des la soluția importului de personal din Asia”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul platformei de recrutare eJobs.ro.

Media salarială netă este de 5.000 de lei, la un nivel similar cu angajații din inginerie, petrol / gaze sau crewing / casino și peste cei din domenii precum financiar, administrativ / logistică, producție, auto sau resurse umane, arată analiza eJobs. 

Cele mai mari medii salariale din industrie au fost înregistrate pentru pozițiile de diriginte de șantier (6.600 de lei net), inginer de instalații (6.000 de lei), inginer proiectant (6.000 de lei), inginer construcții (6.000 de lei), inginer electrician (5.500 de lei), specialist achiziții (5.200 de lei) sau proiectant de instalații (5.200 de lei). 

Cele mai mici salarii, pe de altă parte, le iau cei care lucrează pe poziții de sudor (4.000 de lei), tehnician (4.000 de lei) instalator (4.100 de lei), contabil primar (4.500 de lei), reprezentant tehnic (4.500 de lei). Un muncitor în construcții câștigă în medie 4.300 de lei, iar un lăcătuș 4.400, după cum arată datele Salario. 

Indicatorii reprezintă medii nete, la nivel național, pentru toate județele și nivelurile de experiență.

În ceea ce privește aplicările, din cele 4,3 milioane de aplicări înregistrate de la începutul anului și până acum, 350.000 au fost pentru joburile din construcții. Cel mai mult au aplicat persoane din segmentul de vârstă 25-35 de ani, urmate de 36-45 de ani și 45+. Aproape 200.000 de aplicări au venit din partea muncitorilor calificați și necalificați.