Companie unde grupul de acționari din Bistrița din jurul Anodin Opportunity a ajuns la dețineri de 80%, Prebet afișează în secvență scurtă semnarea a 3 contracte cu o valoare de peste 10 milioane euro.
Prebet Aiud (PREB) a notificat investitorii de pe bursă că a semnat contracte cu o valoare agregată de 52,54 milioane lei (10,56 milioane euro). Astfel, o primă înțelegere, în sumă de 21,31 milioane lei, are ca obiect livrarea de produse prefabricate pentru un interval de 2 ani.
Evenimente
13 iunie – Eveniment Profit.ro – Piața de Capital.forum – Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Depozitarul Central, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast
17 iunie – Eveniment Profit.ro – Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, imobiliare.ro, Meta Estate, Nordis
25 iunie – Medika TV – Maratonul Sănătății dentare. Parteneri: Maxilomed
De asemenea, compania a mai semnat un contract pe un an cu o valoare de 7,06 milioane lei și un alt contract de 24,17 milioane lei, conform căruia urmează să livreze succesiv produse prefabricate pentru următorii 2 ani, după un grafic agreat de părți.
Pentru a pune în perspectivă aceste contracte, trebuie să avem în vedere că veniturile totale din exploatare pe anul trecut ale emitentului s-au ridicat la 54,40 milioane lei. Sunt afacerile care au permis Prebet să obțină în 2023 un rezultat net de 6,38 milioane lei. La raportarea trimestrială recentă, firma a afișat pierdere.
Prebet este listată la cota pieței reglementate a BVB și la ultimul preț de închidere de 4,88 lei/acțiune, are o capitalizare bursieră de 204,07 milioane lei (41,01 milioane euro).
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.profit.ro).

