Investitorul pan-european Revetas, cu focus pe active „distressed”, aflate în dificultate, a vândut un mall din capitala Bulgariei, Park Center Sofia către TSH Investment, un joint venture între Trinity Capital AD și HUS Invest AD.
Condițiile tranzacției au rămas confidențiale.
„Am achiziționat Park Center Sofia în 2014, iar în perioada de deținere, Revetas și-a îndeplinit cu succes rolul de manager de investiții. Am lucrat pentru a proteja valoarea activului pentru investitorii noștri, depășind provocările semnificative din timpul crizei financiare globale, COVID-19, inflație și criza datoriilor”, a comentat Eric Assimakopoulos, fondator și Managing Partner la Revetas.
Deschis în 2006, Park Center Sofia a fost primul centru comercial modern din Sofia, cu o suprafață de 22.000 mp de GLA, pe două niveluri subterane și patru supraterane.
Schoenherr a oferit consiliere juridică vânzătorului, în timp ce Kinstellar a reprezentat cumpărătorul.
Anul trecut, Revetas a încheiat câteva tranzacții importante, printre care vânzarea stocului integral de acțiuni pe care le deținea la TriGranit, dezvoltator cu proiecte în Europa Centrală și de Est, către grupul de investiții DRFG.
Tot în 2024, investitorul a vândut, în România, una dintre cele mai reprezentative clădiri de birouri din zona CBD a capitalei, The Landmark, către Vectr Holdings, în cadrul unei tranzacții estimate la 70-80 de milioane de euro.
În decembrie, Revetas Group anunța vânzarea proiectului de dezvoltare Metropolis către compania de slovacă Koruna Group. Activul cuprinde 476.000 mp de teren pentru dezvoltare situat în apropiere de Bratislava.
Iar Bonarka Meadows din Cracovia, un alt proiect, de data aceasta de dezvoltare rezidențială, a fost vândut în martie anul trecut companiei poloneze Henniger Investment S.A.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.forbes.ro).