După ce a fost suspendată, din luna octombrie, pentru încălcarea regulamentului antidoping, jucătoarea de tenis Simona Halep, fostă numărul unu mondial, se confruntă cu un nou caz legat de „nereguli” în datele paşaportului său biologic, a anunțat vineri autoritatea antidoping din tenis, citată de AFP.
Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA) a confirmat, într-un comunicat de presă, că jucătoarea Simona Halep a fost acuzată de o altă încălcare separată a Programului antidoping din tenis, în legătură cu nereguli în paşaportul său biologic de sportiv (ABP).
Halep, campioană la Roland Garros în 2018 şi la Wimbledon în 2019, este suspendată provizoriu din octombrie anul trecut, după ce a fost testată pozitiv la roxadustat în timpul US Open, în august 2022.
Într-o declaraţie difuzată vineri seară pe contul său de Instagram, jucătoarea în vârstă de 31 de ani spune că „trăieşte cel mai negru coşmar” din viaţa sa de la anunţul suspendării, şi spune că se simte „hărţuită” de ITIA, pe care o acuză că a încercat să „demonstreze că sunt vinovată de ceva ce nu am făcut niciodată”.
Noul caz, confirmat vineri seară de ITIA, se bazează pe o evaluare a profilului paşaportului biologic al Simonei Halep de către un grup de experţi independenţi, după cum precizează instituția. Paşaportul biologic al unui sportiv face posibilă monitorizarea diferiţilor parametri sanguini pe o perioadă lungă de timp şi ajută la identificarea potenţialelor încălcări ale regulilor antidoping.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.forbes.ro).

