FacebookTwitterLinkedIn

Belgienii de la Speedwell Development au primit undă verde pentru construcția primelor 50 din cele 209 locuințe ale proiectului Glenwood Estate din zona Corbeanca. Investiția totală este estimată la 94 de milioane de euro, iar construcția proiectului este programată pentru începutul anului 2025.

Chiar dacă numărul autorizațiilor eliberate pentru clădiri rezidențiale în județul Ilfov, în primul semestru din 2024 a fost cu 5% mai mare comparativ cu perioada similară din 2023, dezvoltatorul precizează că, din 2020 și până în prezent, aceasta este prima autorizație de construire acordată pentru dezvoltarea unui ansamblu rezidențial de locuințe în zona Corbeanca.

Proiectul se va desfășura pe un teren de 14 hectare, cu vedere și acces direct către lacul Ostratu, și va cuprinde și piste de biciclete, zone comune pentru recreere și socializare. 

“Ne bucură când autoritățile locale înțeleg impactul pozitiv al proiectelor, deoarece acest sprijin nu doar că validează eforturile noastre ci și reflectă angajamentul comun de a dezvolta o comunitate prosperă.”, declară Jan Demeyere, arhitect și cofondator al Speedwell Development.

Speedwell este unul dintre cei mai activi dezvoltatori imobiliari, prezent în București și în alte orașele regionale precum Cluj, Timișoara, Râmnicu Vâlcea și Brașov. Portofoliul companiei numără aproximativ 150.000 mp de spații de birouri și retail, peste 6.000 de apartamente și 23.000 mp de spații industriale, cu o valoare totală a proiectelor estimată la aproximativ 1,5 miliarde de euro. 

Din iunie 2024, Speedwell și-a extins operațiunile în Polonia, având ca obiectiv dezvoltarea unui portofoliu similar cu cel pe care îl deține în România.

Pentru următoarea perioadă, compania pregătește dezvoltarea proiectelor Queens District, care urmează să fie livrat în primul trimestru al anului 2027 și CityZen, momentan în faza de autorizare. Totodată, avansează lucrările pentru Glenwood Estate din Corbeanca și The Meadows, amplasat pe malul lacului Grivița. Tot în București, compania a finalizat primele două faze ale ansamblului Triama Residence, primele trei clădiri, parte din faza 1 a proiectului rezidențial The Ivy și Miro, clădirea de birouri de clasă A.

În zona de vest a țării, în Timișoara, Speedwell dezvoltă Paltim, un proiect mixed-use de regenerare urbană, situat în apropierea râului Bega și pregătește demararea lucrărilor de construcție pentru un nou proiect imobiliar situat pe terenul fostei fabrici de textile 1 Iunie. 

Pe segmentul industrial-logistic, compania a finalizat faza a doua a Spaceplus West și a demarat lucrările pentru dezvoltarea Spaceplus East.

În ultimii ani, Speedwell a livrat Record Park în Cluj, iar în prezent se extinde și în Brașov.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.