Volumul lucrărilor de construcţii a crescut în luna august 2023, faţă de luna iulie 2023, ca serie brută, cu 11,8%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 4,6%, arată Institutul Național de Statistică(INS).
Tot creștere indică și comparația cu luna august a anului trecut. Astfel, în luna august 2023, volumul lucrărilor de construcţii a crescut faţă de luna august 2022, ca serie brută, cu 19,4%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 18,1%.
În ceea ce privește perioada primelor opt luni din acest an, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, faţă de perioada similară din anul trecut, cu 13,2% ca serie brută, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 13,7%.
Pe obiecte de construcţii, în luna august 2023 comparativ cu iulie 2023, au avut loc creşteri la construcţii inginereşti (+14,3%), clădirile nerezidenţiale (+9,8%) şi la clădirile rezidenţiale (+7,4%).
Comparația lunii august 2023 cu august 2022 ne arată că s-au înregistrat creşteri la lucrările de construcţii noi (+26,8%), lucrările de reparaţii capitale (+6,0%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+5,5%). În schimb, clădirile rezidenţiale au scăzut cu 8,7%.
De fapt, volumul lucrărilor la clădirile rezidențiale a scăzut și dacă se ia ca termen de comparație perioada ianuarie – august 2023, comparativ cu ianuarie – august 2022. Astfel, scăderea lucrărilor la clădirile rezidențiale a fost în jurul a 6%. Au crescut în schimb lucrările la construcţiile inginereşti (+34,4%) şi la clădirile nerezidenţiale (+1,2%), informează analiza INS.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.forbes.ro).

