Bittnet Group a comunicat că, consorțiul format din Equatorial, Bittnet Training și Docentix (e-Learning Company) a fost selectat în calitate de Partener ADR (Autoritatea pentru Digitalizarea României) pentru proiectul “Competențe în Tehnologii Avansate pentru IMM-uri” din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit unui comunicat.
Proiectul are o valoare totală de 36.000.000 euro care vor fi folosiți pentru finanțarea planurilor de training în IT a peste 2000 de IMM-uri din România.
Scopul principal este consolidarea competențelor digitale de bază și avansate ale angajaților din sectoarele tehnologice esențiale. Această inițiativă oferă angajaților din întreprinderile mici și mijlocii românești oportunitatea de a-și îmbunătăți nivelul de cunoștințe și competențe prin participarea la programe de formare profesională în 9 domenii tehnice cheie, incluzând Internet of Things, Big Data, Cloud, Machine Learning, AI, Automatizarea Proceselor Robotice – RPA, Blockchain, Cyber Security și Additive Manufacturing.
Consorțiul condus de Equatorial, a obținut cel mai mare punctaj la evaluarea tehnică, acumulând 98,95 puncte din 100, clasându-se astfel pe primul loc în lista partenerilor selectați de ADR drept furnizor de formare profesională. Din cele 26 de candidaturi, doar 8 au îndeplinit criteriile de evaluare și vor semna un acord cadru cu ADR.
“Pentru divizia de educație a grupului Bittnet, acest proiect este unul care însumează eforturile noastre din ultimii ani de a contribui la digitalizarea României și de a crește gradul de competență în tehnologii avansate ale angajaților din companiile din România. Ne propunem să sprijinim procesul de învățare și certificare internațională a peste 10.000 de angajați din IMM-uri prin participarea la cursuri, cu peste 60 de traineri certificati Microsoft, Cisco, Linux, AWS, Oracle, CompTIA, VMware, DevOps, AI etc și prin asta să contribuim la adopția tehnologiei mai rapid în companii.” declară Cristina Rațiu, CEO Bittnet Training.
Proiectul, având ca termen previzionat de încheiere data de 31 decembrie 2025, are ca obiectiv nu doar transferul de cunoștințe și competențe tehnologice către beneficiarii finali, ci și implementarea unei monitorizări și evaluări continue a impactului generat de aceste servicii de training.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (financialintelligence.ro).