FacebookTwitterLinkedIn

Ana Lotts-Nicolau, directorul general al editurii Nemira, constată că, anul trecut, editurile s-au aflat sub o mare presiune: pe de o parte, au crescut costurile de producție, pe de altă parte, inflația a erodat puterea de cumpărare a românilor.  

Forbes: Care au fost primele trei evenimente importante care s-au întâmplat în activitatea dvs. editorială în anul 2023?

Ana Lotts-Nicolau: Anul 2023 a fost marcat de câteva proiecte de mare anvergură pentru Nemira. În ianuarie am lansat cartea de memorii a Prințului Harry, Rezerv㸠care a devenit în scurt timp cea mai rapid vândută carte de non-ficțiune din toate timpurile și a intrat în Guinness World Records. La doar o zi după lansare, Nemira a epuizat primul tiraj de 15,000 de exemplare, stabilind un record pentru orice carte de non-ficțiune vândută în ultimii ani de editură. A fost cea mai bine vândută carte în 2023 la Cărturești și Libris.

În septembrie am publicat pentru prima oară în România în NEZUMI (primul imprint de manga în limba română, parte a grupului Editorial Nemira) câteva dintre cele mai populare serii manga din lume – Attack on Titan, Tokyo Revengers, Witch Hat Atelier și Your Lie in April. Aceste serii sunt publicate în Japonia de prestigioasa editură Kodansha și traduse și vândute în sute de milioane de exemplare la nivel internațional.

Tot în septembrie am lansat primul imprint dedicat exclusiv scriitorilor români – n’autor, coordonat de Eli Bădică, un moment important pentru piața de carte autohtonă. Un brand deja cunoscut în breaslă și apreciat de critici de mai bine de 5 ani, care a publicat până acum romane nominalizate la festivaluri internaționale de literatură și a dat una dintre nominalizările României la Premiul European pentru Literatură în 2022 – romanul Ralucăi Nagy, Teo de la 16 la 18.

Pentru a marca evenimentul de lansare, am demarat un proiect în parteneriat cu librăriile Cărturești și finanțat de Ministerul Culturii„n’autor iese în stradă”. Sute de cititori din 7 orașe – Iași, Chișinău, București, Ploiești, Brașov, Cluj și Timișoara – s-au alăturat evenimentelor, dovedind încă o dată ce amploare poate lua fenomenul literaturii române contemporane și, mai mult decât atât, ce potențial are atât în rândul tinerilor cât și al generațiilor mature.

Forbes: Cum s-a mișcat piața editorială din România în 2023? (tendințe, crize, creșteri/scăderi, târguri)

Ana Lotts-Nicolau: Anul trecut a fost o presiune constantă pe editurile românești care s-au aflat între ciocan și nicovală. Pe de o parte, costurile de producție au crescut în continuare – prețul la hârtie, serviciile tipografice, energie și personal – ceea ce a dus la o creștere a prețurilor la cărți care se simte în librărie și online.

Pe de cealaltă parte, inflația a erodat puternic puterea de cumpărare a cititorilor, care au avut mai puțini bani de cheltuit în 2023.  De aceea se observă că deși cifra de afaceri a editurilor a rămas constantă sau a crescut ușor, profitul editurilor a început să scadă odată cu scăderea volumelor de carte vândută și o rotație mai lentă a stocurilor.

Nemira nu face excepție și în ciuda producției încununate cu bestselleruri internaționale și autori români de prestigiu, profitabilitatea companiei a scăzut semnificativ.

Mai mult, la nivel de piață se observă un trend îngrijorător de scădere a consumului și a bugetelor alocate achiziției de cărți în rândul populației, ceea ce va îngreuna și mai mult funcționarea și supraviețuirea editurilor în următorii ani. 

Forbes: În ce măsură crizele pe care unii retaileri de carte le traversează influențează activitatea editurii dvs?

Ana Lotts-Nicolau: Evenimentele particulare de pe piață (falimentul rețelei de librării Diverta și retailerului online Elefant) au dus la o fragilitate crescută a editurilor lovite deja de evenimente macro și micro-economice.

Piața de carte din România este în continuare subdezvoltată și orice dispariție sau retragere de pe piață are repercursiuni adânci. În mod concret, restrângerea acestor două business-uri a dus la scăderea volumelor de cărți vândute și implicit a profitabilități și a resurselor necesare investițiilor.

Forbes: Ce-a făcut statul român pentru cultura scrisă în 2023-2024? A avut vreun impact în activitatea editurii sau în piața de carte?

Puțin spre deloc. Abandonul școlar este în continuare la cote alarmante, ca și analfabetismul funcțional. Exodul românilor educați (și cititori) în străinătate continuă.

Nu există un sprijin structural pentru industria de carte și pentru promovarea lecturii la nivel national și nici nu se întrevede în următorii ani vreo schimbare.

Forbes: Care credeți că sunt obligațiile pe care le are editorul român de a face cultură pe bani săi?

Ana Lotts-Nicolau: Supraviețuirea editurilor și dezvoltarea lor este strâns legată de nivelul de educație al populației. Nu este o coincidență că România are cea mai mică piață de carte din Europa – este o corelație directă cu nivelul scăzut de educație al populației.

Cele mai bune campanii educative și de promovare a lecturii – care ar trebui să fie un interes național – vin de le editurile private românești. Editurile sunt singurele care investesc constat în promovarea cărții într-o Românie needucată.

Forbes: În ce măsură Inteligența Artificială poate să modifice activitatea editorilor și piața de carte? Considerați că este o amenințare sau, dimpotrivă, un instrument eficient pentru un editor?

Ana Lotts-Nicolau: Mă îngrijorează folosirea AI-ul pentru a înlocui anumite funcții creative din industrie. Nu văd cu ochi buni apariția programelor de scriere AI care își trag seva din creativitatea a mii de cărți publicate cu trudă. Cum nu văd cu ochi buni editorii care le folosesc pentru a publica cărți scrise de AI fără a menționa în mod transparent către public că s-a folosit tehnologie AI la crearea acelor produse (ceea ce se întâmplă deja pe piață).

Cred însă că AI poate fi folosit ca instrument pentru a eficientiza munca editorilor și că va elimina erorile umane din procesele repetitive. Cu siguranță peisajul editorial se va schimba și el odată cu avansul acestor tehnologii în următorii 3-5 ani.  

(8 iulie 2024)

Foto: Andreea Mitran

Topurile cu cele mai vândute cărți ale editurii Nemira se găsesc în ediția print Forbes România.