În condițiile unei piețe chineze a construcțiilor aflată în declin, producătorii de oțel din această țară, aflată în topul mondial, împing excesul de oțel la export.
Astfel, valul de oțel chinezesc afectează o serie de piețe majore. Potrivit unei analize a Fastmarkets, prețurile scăzute din China au generat comenzi mari de export către marile piețe care cumpără fier vechi, cum ar fi Turcia, precum și la reducerea semnificativă a prețurilor în Asia de Sud-Est, unde fabricile exportă, de asemenea, volume mari de oțel.
Consecințele acestui efect de domino sunt resimțite chiar și pe piețele oțelului din Rusia și Orientul Mijlociu, afectând totodată cererea de materii prime, cum ar fi deșeurile feroase.
În plus, noile regulamente din China, care prevăd revizuirea standardelor de fabricație a barelor de armătură, și care vor intra în vigoare pe 25 septembrie, a determinat vânzătorii să-și elibereze stocurile existente înainte de această dată.
În luna iulie, prețurile barelor de armătură din China au scăzut la cel mai mic preț din ultimii șapte ani, fapt care a condus la un sentiment de scădere pe piața oțelului.
Fastmarkets a calculat indicele bobinei din oțel laminate la cald (HRC), la exporturile din China, la 495 de dolari pe tonă în data de 1 august, comparativ cu 518 de dolari pe tonă în 1 iulie.
În primele șase luni ale anului 2024, exporturile Chinei de HRC și tablă de oțel s-au ridicat la 13,70 milioane de tone, în creștere cu aproape 58% față de 8,69 milioane de tone în perioada corespunzătoare din 2023, arată calculele Fastmarkets bazate pe datele vamale chineze.
Turcia este una dintre piețele principale, cu fabrici care au cumpărat, potrivit Fastmarkets, la prețuri foarte bune din China, însă s-ar putea confrunta ele însele cu probleme în momentul în care vor încerca să vândă produse din oțel, în condițiile unei economii în scădere.
Producția mondială de oțel brut pentru cele 71 de țări care raportează la World Steel Association a fost de 161,4 milioane de tone (Mt) în iunie 2024, o creștere cu 0,5% față de iunie 2023, arată organizația.
Asia și Oceania au produs 120,6 Mt, în creștere cu 0,3%, urmate de UE (27) care a produs 11,1 Mt, în creștere cu 5,1% din totalul mondial. America de Nord a produs 8,9 Mt, în scădere cu 1,9%. Rusia și alte CSI + Ucraina au produs 7,4 Mt, în creștere cu 1,4%.
Top 10 țări producătoare de oțel
China este în topul statelor producătoare de oțel, cu 91,6 Mt în iunie 2024, în creștere cu 0,2% față de iunie 2023, urmată de India (12,3 Mt, în creștere cu 6,0%) și Japonia (7,0 Mt, în scădere cu 4,2%).
Pe locul patru se situează Statele Unite, care au produs 6,7 Mt, în scădere cu 1,5%. Se estimează că Rusia a produs 6,0 Mt, în scădere cu 4,1%. Turcia, singură, are o producție de 3,1 Mt, cu 4,3% mai mult față de iunie 2023.
În România, cel mai mare producător de oțel este Liberty Galați, deținut de familia Gupta. În condițiile importurilor ieftine din Asia și ale unor costuri în creștere ale energiei, combinatul siderurgic se confruntă cu probleme, având datorii neplătite către zeci de companii. Chiar dacă anul trecut a obținut afaceri de 3,6 miliarde de lei, pierderile au ajuns la 2,2 miliarde de lei.
În luna iulie anul curent, Liberty Galați a anunțat repornirea furnalului 5, “ca urmare a cererii solide pentru produsele din tablă groasă și acoperite organic”. Repornirea are loc în urma unei întâlniri a Președintelui Executiv al Liberty Steel Group, Sanjeev Gupta, cu Viceprim-ministrul României Marian Neacșu, care a avut loc la București.
Un alt mare producător de pe piața locală este corporația italiană AFV Gruppo Beltrame, care are două investiții importante în România, la Călărași și Târgoviște. După cum declara Carlo Beltrame, business development manager şi CEO Franţa şi România în cadrul AFV Beltrame, în presa centrală, anul 2024 este „un dezastru“ pentru industria metalurgică.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.forbes.ro).

