FacebookTwitterLinkedIn

România s-a angajat să participe în eforturile colective de atingere a neutralității climatice până în 2050, dar acest angajament presupune o reducere drastică a emisiilor de dioxid de carbon la nivel național, care în 2021 se ridicau la 74 de milioane de tone pe an.

”Deși soluțiile pentru reducerea emisiilor sunt bine-cunoscute și competitive din punct de vedere economic în sectoare precum producția de energie electrică, în altele procesul de decarbonizare prezintă provocări mai complexe”, a declarat Luciana Miu, Head of Clean Economy la Energy Policy Group (EPG).

Un astfel de sector este industria, mai precis procesele energointensive ale industriei prelucrătoare, precum producția de oțel, ciment, chimicale și alte materiale.

Aceste sectoare sunt din ce în ce mai mult în vizorul politicilor climatice la nivel european, nu în ultimul rând din cauza dependenței de combustibili fosili, inclusiv ca materie primă, puternic evidențiată în contextul crizei energetice.

Industria prelucrătoare a României continuă să aibă o contribuție semnificativă la economia națională, generând 18,3% din valoarea adăugată brută și angajând 21% din forța de muncă.

Deși producția industrială este în scădere din 1990, sectoarele prelucrătoare continuă să producă emisii semnificative de dioxid de carbon.

Pentru reducerea acestor emisii, procesul tehnologic trebuie înlocuit, sau unde acest lucru nu este posibil, emisiile trebuie captate înainte să intre în atmosferă și stocate permanent.

Pe de altă parte, multe dintre procesele industriale moderne necesită temperaturi ridicate, obținute în mod tradițional prin arderea combustibililor fosili, care degajează dioxid de carbon.

Înlocuirea combustibililor fosili cu surse de căldură cu emisii reduse, dar care pot atinge temperaturi foarte ridicate, reprezintă de asemenea o provocare pentru industrie.

Pe lângă emisiile de dioxid de carbon, trebuie de asemenea considerat și consumul de resurse (apă, materii prime) a căror extracție are invariabil un impact asupra mediului înconjurător, care poate fi exacerbat de accentuarea fenomenelor meteo asociate schimbărilor climatice, precum secetele.

”Politicile europene care vizează reducerea de emisii industriale, precum și piața care pivotează către noi combustibili, procese și linii de business, creează o presiune de a decarboniza rapid și eficient industriile energointensive ale statelor membre. Ferestrele de oportunitate disponibile sunt puține”,  a adăugat Miu.

De asemenea, costul aferent înlocuirii proceselor tehnologice cu cele cu emisii reduse este masiv, iar procedurile de autorizare pot fi îndelungate și complexe.

Pentru a decarboniza, moderniza și deschide industria prelucrătoare spre noi oportunități, România trebuie să își coordoneze intern eforturile la nivel politic, prin adoptarea unei strategii de decarbonizare a industriei, implementarea de mecanisme financiare pentru susținerea tehnologiilor de reducere a emisiilor, și investiții în infrastructura necesară.

În acest fel, deși urmărește un trend de deindustrializare din 1990, România își poate valorifica potențialul industrial și lansa o industrie prelucrătoare adecvată noilor exigențe ecologice.