Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România trage un semnal de alarmă și susține că orice creștere a costurilor poate însemna prăbușirea HoReCa, mai ales în condițiile în care profiturile în această industrie nu depășesc 6%.
Federația Ospitalității averizează că, în acest moment, toată industria HoReCa se află la punctul 0. În acest context, federația solicită ferm Guvernului reducerea impozitelor pe salarii și venituri ale angajaților, menținerea TVA la 9% pentru mâncare și păstrarea tichetelor de vacanță.
„Marea majoritate a businessurilor din ospitalitate nu au rezultate financiare mai bune decât anul trecut, iar cele care reușesc au, în mare parte, creșteri mici, de maximum 6%. Industria traversează o perioadă dificilă, pentru că nu doar materiile prime s-au scumpit, ci sunt majorări de costuri pe toate planurile, iar asta duce la creșteri foarte mari, pentru că majorările au un efect multiplicator. În prezent, foarte puține afaceri din această industrie mai pot supraviețui, pentru că devine tot mai greu să rămâi la fel de competitiv ca înainte și să susții prețurile”, a declarat Valentin Șoneriu, președintele Federației Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR).
Potrivit acestuia, orice creștere a cheltuielilor avute de companiile din industrie generează, automat, o evoluție similară a prețurilor către consumatorul final.
De asemenea, membrii federației susțin că situația este critică, cu atât mai mult cu cât se estimează că, de anul viitor, vor fi introduse noi majorări de taxe, iar plafonarea prețului la energie va dispărea. Mai mult decât atât, businessurile din sectorul ospitalității este dependentă de calitatea angajaților, mâna de lucru reprezentând 30% din cheltuielile din această industrie.
„Suntem martorii unei premiere: pentru prima oară în 30 de ani, industria ospitalității din România prinde putere și intră într-o fază de consolidare. În ultimii ani, companiile din ospitalitate s-au tot eficientizat, au construit modele de business flexibile și adaptate, dar s-a ajuns la un punct de plafonare de la care nu mai pot susține creșterile de cheltuieli. Mulți antreprenori sunt pe un minimum de profit, motiv pentru care orice creștere va deveni un compromis – fie vor fi nevoiți să facă rabat de la calitatea serviciilor, adică să scadă numărul de angajați și să le crească nivelul de muncă, lucru care se va simți în scăderea calității serviciilor turistice din România, fie vor face rabat de la calitate. În ambele cazuri, vom fi martorii unui nou lanț de falimente a businessurilor românești. Acesta va fi încă un motiv pentru ca românii să plece în străinătate și pentru alte lanțuri internaționale să acapareze piața ospitalității din România”, a mai precizat președintele FPIOR.
În acest context, federația solicită autorităților să găsească o formulă pe zona de taxare a muncii, deoarece industria ospitalității este dependentă de bacșiș, din cauza salariilor mici. În plus, membrii organizației cer și ca TVA-ul la mâncare să rămână la 9%, iar tichetele de vacanță să rămână valabile, la fel și plafonarea în ceea ce privește prețurile la energia electrică.
Conform statisticilor, industria ospitalității este susținută în continuare de români. Aceștia au cheltuit peste 1,8 miliarde de euro în turismul românesc în semestrul I din 2024, în timp ce străinii puțin peste 300 milioane de euro.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.forbes.ro).