FacebookTwitterLinkedIn

Marea Galileei este un lac biblic din nordul Israelului care a început să sece datorită temperaturilor crescute și a supra-utilizării de către populația din regiune, din ce în ce mai mare. Apa din Mare este proaspătă, de bună calitate și foarte scumpă, pentru că este desalinizată din Marea Mediterană și transportată în lungul țării. 

Marea Galileei, pe ale cărei ape a pășit Iisus Hristos, este principalul rezervor de apă al Israelului și o mare atracție turistică. Linia mării este plină de hoteluri și de zone de camping, pentru că întreg perimetrul este încercuit de dealuri. Aceasta alimentează Râul Iordan, care curge la sudul Mării Moarte.

Noua rețea de furnizare de apă a Israelului va putea dubla cantitatea de apă pe care o vinde Iordaniei, ca parte dintr-un acord apă-pentru-energie între cele două țări, potrivit Reuters. Israel a construit un lanț de fabrici de desalinizare de-a lungul coastei Mării Mediteraneene, știut fiind că zona aridă a țării este foarte vulnerabilă la schimbările de climă. “Toată apa pe care o vor produce fabricile va putea fi transportată în nord, spre Marea Galileei, prin sistemul național de transport al apei,” a declarat pentru Reuters Yoav Barkay, managerul transportatorului național de apă, deținut de stat, Mekorot.

Sistemul de reumplere va fi folosit mai frecvent în perioada următoare pentru că exporturile de apă spre Iordania sunt în creștere. Aceasta poate determina creșterea nivelului apei în mare cu câte o jumătate de metru pe an, potrivit Mekorot.

Apa a fost o componentă majoră în negocierea tratatului de pace din 1994 între cei doi vecini. Acordul a constat în 50 de milioane de metri cubi de apă potabilă pe care Israel îi trimite Iordaniei. La finalul anului 2021 această cantitate a fost dublată. 

Ambele țări sunt participante activ la pact, deși se acuză reciproc de exacerbarea problemei deficitului de apă. Acum un an Israel și Iordania au intrat ca partenere într-un proiect prin care Iordania va construi o fabrică ce va genera 600 de megawați de energie solară, care va fi exportată în Israel în schimbul apei. Ministrul iordanian al apei și al irigațiilor a spus că schimbările de climă și influxul de refugiați au exacerbat provocările pe care Iordania le are cu proviziile de apă, dar că există oportunități regionale de cooperare pentru rezolvarea acestei probleme. 

Se are în vedere construirea unei conducte care va dubla cantitatea de apă care ajunge în Iordania, spun oficialii, potrivit Reuters. Aceasta înseamnă aproximativ 200 de milioane de metri cubi de apă – aceeași cantitate pe care o consumă cinci dintre cele mai mari orașe din Israel.