0.4 C
București
sâmbătă, ianuarie 28, 2023

Producție industrială – Marius Dragne, Xella România: „Mai e mult de construit în România şi e nevoie de oameni buni, de oameni motivaţi, de oameni cu energie, care să îşi suflece mânecile şi să ducă industria asta a construcţiilor din România la un alt nivel.” – Sinteza

2 min read (textul complet), articol clasificat de Robotul Minerva ca: Profilare

Creați-vă propriul

dashboard de știri

informația - cheie, 24/7

100+

FLUXURI

Free

Parcurgi informația mai rapid!

Acoperi top 100 surse externe!

Publicat de

Articole din aceeași sursa

- Advertisement -cresterea vanzarilor

Sumarizare automata

Cariera lui Marius Dragne a crescut în paralel cu operaţiunile locale ale companiei Xella, în echipa căreia a venit încă din 2009, când jucătorul din industria construcţiilor s-a extins în România.

M-a atras şi ideea de companie internaţională – aşa am ajuns să lucrez în primă fază, acum mai bine de 18 ani, în cadrul unui producător de internaţional de plăci ceramice în România (Lasselsberger, potrivit datelor disponibile pe LinkedIn – n.

În 2009, la 29 de ani, a făcut pasul către Xella, când jucătorul a demarat prima investiţie pe plan local, o investiţie greenfield într-o primă fabrică de producţie din România.

Cariera lui Marius Dragne a crescut în paralel cu operaţiunile locale ale companiei Xella, în echipa căreia a venit încă din 2009, când jucătorul din industria construcţiilor s-a extins în România. „Cărămizile” cu care şi-a construit parcursul profesional? „Curaj, simplitate şi viziune de viitor”.

Cred că domeniul construcţiilor m-a ales pe mine, nu l-am ales eu. A fost o oportunitate după ce am terminat facultatea. Eu sunt absolvent de studii economice, am terminat ASE în Bucureşti cu specializarea în marketing. Am un master în relaţii internaţionale şi cumva cred că ce m-a atras în primă fază a fost ideea de marketing. M-a atras şi ideea de companie internaţională – aşa am ajuns să lucrez în primă fază, acum mai bine de 18 ani, în cadrul unui producător de internaţional de plăci ceramice în România (Lasselsberger, potrivit datelor disponibile pe LinkedIn – n. red). Iar de la plăci ceramice am rămas în industrie”, povesteşte executivul. În 2009, la 29 de ani, a făcut pasul către Xella, când jucătorul a demarat prima investiţie pe plan local, o investiţie greenfield într-o primă fabrică de producţie din România. „A fost momentul în care şi-au dorit o consolidare a activităţilor şi am intrat în Xella ca şi regional marketing manager. Mă ocupam pe atunci de South East Europe – România, Bulgaria, Ungaria era clusterul pe care îl gestionam la momentul respectiv.” Motivul pentru care a intrat în echipa companiei a fost, după cum spune chiar el, provocarea de a vedea şi de a gestiona partea de marketing pe un cluster internaţional. Marius Dragne crede foarte mult în ideea că oportunităţile vin pe parcurs. „Chiar dacă avem un obiectiv, o destinaţie spre care mergem, dar ne asumăm să reconfigurăm traseul pe parcurs, eu cred că e în regulă, pentru că este decizia noastră. Cred că aşa a fost şi în cazul meu cumva.”

Un impact palpabil

El le-ar recomanda altor tineri să intre în această industrie „pentru că în industria pe care noi o reprezentăm, poţi să pui mâna pe impactul pe care îl ai în comunitate. Nu e o chestiune volatilă, în care nu ştii exact ce faci. Poţi, la final de zi, la final de an, să spui uite, proiectul ăsta e construit cu mine, uite, pe acest proiect, ăsta este plusul de valoare pe care eu am reuşit să-l aduc. În discuţia cu acest dezvoltator, cu acest client final, asta este ceea ce am reuşit să fac şi concret, ăsta este beneficiul pe care clientul îl poate avea. E una dintre industriile palpabile la nivel de impact, dacă ne uităm corect la el. Şi asta pentru mine este un motiv de împlinire”. Iar un alt motiv spune că e faptul că e o industrie cu potenţial. „Mai e mult de construit în România şi e nevoie de oameni buni, de oameni motivaţi, de oameni cu energie, care să îşi suflece mânecile şi să ducă industria asta a construcţiilor din România la un alt nivel.”

Etica, o bază sănătoasă

Legat de aşteptările sale de la echipă, Marius Dragne spune că acest aspect e unul relativ simplu: tot ce ţine de etică, deoarece consideră că în orice organizaţie sănătoasă etica e baza în tot ceea ce facem. „Pornim de la premisa asta şi pornim de la aşteptarea că fiecare dintre noi are o etică sănătoasă care să aducă respectul pentru ceilalţi şi să putem împreună să construim nişte nişte lucruri. Ori etica are foarte multe ramuri, dar cred că de departe lipsa de etică este ceea ce nu ne dorim în organizaţie.”

La nivel de leadership, pentru ca un lider să gestioneze eficient tranziţiile, executivul e de părere că este nevoie de multă energie pozitivă, de viziune – care nu doar să fie comunicată, ci să fie cumva construită împreună cu echipa, dar şi de multă răbdare şi disciplină. „Cred că sunt lucrurile care ne ajută să ajungem la destinaţie, indiferent de furtunile prin care trecem.”


Carte de vizită

Marius Dragne, CEO, Xella România

1. A absolvit Academia de Studii Economice din Bucureşti şi un master în Relaţii Internaţionale;

2. Are o experienţă de peste 18 ani în industria construcţiilor, dar şi în management şi marketing;

3. A preluat conducerea companiei Xella România în 2011;

4. Are doi băieţi şi e pasionat de lectură, sport şi călătorii.


Modele în carieră:Michael Jordan şi Regina Maria

În paralel cu rolul de CEO, Marius Dragne are şi rolul de tată a doi băieţi. Executivul ne-a povestit că îşi începe ziua relativ devreme şi pe cât posibil, îi duce pe cei doi băieţi ai săi la şcoală, în drum spre birou. „De ce? Pentru că este acea jumătate de oră de timp personal cu ei pe care de multe ori nu o am pe final de zi, şi-ncerc să mă bucur de momentele astea şi să construim cumva împreună.” Dincolo de asta, „dimineaţa începe la birou cu o cafea sau un ceai negru, uitându-mă la ce înseamnă titlurile importante din media. Iar dacă petrec mai mult timp în maşină, am o zonă de podcasturi, în special pe zona de trenduri internaţionale relevante, pe care le ascult ca să pot să înţeleg schimbările, noutăţile din piaţă, trendurile spre care ne uităm şi cam asta e partea de început, de informare.”

Pentru lucrurile aflate pe ordinea de zi are o agendă predefinită, şi îşi stabileşte priorităţile pe trei zone, încercând „să mă uit la toate trei, chiar dacă au ponderi diferite”. Una e zona de personal, cealaltă e zona de familie, şi nu în ultimul rând, zona de business. „Şi fiecare se ramifică în diverse lucruri pe care îmi doresc să le fac, care-s importante pentru pentru mine. Prima parte a zilei la birou e momentul în care încerc să mă ţin de agendă şi de cele mai multe ori reuşesc. E momentul pentru cele mai importante discuţii cu echipa, e momentul pentru cele mai importante întâlniri cu clienţii sau cu comunitatea.”

Apoi, în a doua parte a zilei se uită foarte mult la zona de analiză de business, la zona de strategie, la urgenţele care au apărut pe parcursul zilei şi pe care nu a avut timp să le adreseze. „Iar sper seară, de cele mai multe ori încerc să dedic timp pentru mine şi pentru familie şi încerc să le îmbin pe cele două.”

Deşi copiii sunt „hobby-ul său principal”, îi place de asemenea foarte mult să înveţe ceva nou în fiecare zi şi face asta prin citit, sport şi călătorii. Prin sport spune că se redescoperă şi, cu toate că nu e sportiv de performanţă, îi place foarte mult să alerge, „pentru că este momentul meu cu mine şi este momentul în care-mi aşez gândurile şi alerg în timpul săptămânii, seara, după ce culc copiii, dacă sunt acasă, sau în momentul în care închei ziua, dacă sunt plecat, ori dimineaţa, în weekend, atunci când timpul îmi permite”. Uneori, îi place să implice întreaga echipă. În toamnă, a participat cu alţi 15 colegi din Xella la Maraton, în Bucureşti. „Am ales să facem nu neapărat cursa de maraton, ci o cursă mai uşoară. Dar a fost momentul în care la nivel de echipă ne-am împins limitele cu toţii, inclusiv eu, şi în care fiecare coleg care a început a terminat cursa, la final aveam cu toţii acel zâmbet pe faţă care ne-a arătat că putem să facem acest lucru care cu o săptămână înainte ni se părea imposibil. Sportul oferă acea motivaţie şi disciplină.” Călătoriile se află pe lista sa de pasiuni indiferent că sunt călătorii de business sau private. Destinaţia lui favorită este Istanbul, „pentru nebunia de acolo, pentru vibe-ul special pe care îl are, pentru mixul de vechi şi nou, pentru oamenii care, deşi sunt într-o zonă extrem de dificilă, au capacitatea să zâmbească, să găsească resurse să meargă înainte şi să fie cu zâmbetul pe buze”. O carte „de suflet” şi pe care o recomandă este „Think and Grow Rich” a lui Napoleon Hill, iar o alta pe care a citit-o relativ recent „şi care mi se pare extraordinară, ca şi învăţăminte”, este „Atomic Habits (James Clear)”. „Dar mai ales, mă dezvolt prin interacţiunea cu oameni care sunt mai buni decât mine, pentru că este modalitatea prin care pot să învăţ foarte, foarte mult. Şi cred în ideea că, cu cât ai în jurul tău oameni mai buni decât tine, cu atât poţi să fii mai de succes şi poţi să-ţi aduci o contribuţie.”  În ceea ce priveşte liderii care l-au inspirat de-a lungul timpului, îi menţionează, de peste graniţe, pe Michael Jordan, iar din România, pe Regina Maria.

Sustenabilitatea, nelipsită şi din strategia Xella

Legat de trendurile internaţionale din piaţa în care activează, şi care „vrem nu vrem, se aplică cumva şi în România”, executivul menţionează în primul rând sustenabilitatea. „Iar în România are legătură foarte mult şi cu calitatea mediului construit, şi mă refer în principal la partea de performanţă energetică. Suntem la nivel european ţara cu cel mai mare grad de proprietari, 98% din locuinţele din România au proprietari. Suntem proprietari pe 98% din stocul de locuinţe. De departe noi împreună cu vecinii din Bulgaria avem cel mai mare procent. Sunt foarte multe locuinţe construite cu mulţi, mulţi ani în urmă şi care au nevoie de o renovare reală pentru a reduce consumul energetic, mai ales în zilele pe care le traversăm astăzi, unde criza din energie vine şi pune o presiune suplimentară.” Sustenabilitatea, adaugă el, e un trend general care are legătură cu mai multe lucruri. „Sunt două aspecte majore: reducerea amprentei de carbon, şi asta se poate face prin performanţă energetică, şi mai e o zonă de economie circulară. Şi aici ne uităm de exemplu la cum putem să reciclăm pe partea de deşeuri. Sunt lucruri extrem de relevante şi pentru România.” Executivul consideră că avem totuşi nevoie să construim în continuare, pentru că avem un deficit semnificativ de locuinţe. „Cifrele ne arată că  în România mai avem un drum lung de făcut ca să ajungem, de exemplu, la media europeană de locuinţe construite”. În plus, întăreşte ideea că este nevoie să renovăm mult, pe fondul numărului mare de locuinţe construite acum mai bine de 30 de ani, dar pune accent şi pe nevoia de urgentare a acestui proces. „Trebuie să se întâmple astăzi, nu peste câţiva ani. Iar aceste două lucruri vin cumva să balanseze şocul pe termen scurt, dat de situaţia geopolitică şi de situaţia economică din  ultimele luni.”

Tocmai de aceea, când l-am întrebat dacă ia în calcul, pe viitor, o experienţă internaţională, deşi mi-a răspuns: „never say never”, crede însă că mai sunt încă multe lucruri de făcut în România. „E o ţară cu extrem de mult potenţial şi îmi place să mă concentrez pe prezent mult mai mult decât pe viitor. Deşi încurajez pe oricine să viseze cât poate de mult, cred că următorii ani, mai ales în furtuna asta în care suntem, sunt ani în care mai avem multe de făcut aici. Şi cumva, toată energia mea este pe ceea ce avem de făcut în continuare, local, în România. Dar cum am zis la început, niciodată să nu spui niciodată.”

În final, sfatul său pentru tinerii aflaţi la începutul carierei e să fie curioşi, să dăruiască înainte de a primi şi să-şi facă bine lecţiile când îşi doresc să pornească pe un drum. „Pentru că succesul am învăţat că este consecinţa unor obiective personale care sunt prestabilite şi a unui plan de acţiune pe care îl pui la muncă. Lucrurile nu se întâmplă peste noapte, lucrurile nu se întâmplă doar dacă dorim să se întâmple.”

La rândul său, privindu-şi întreaga carieră în ansamblu, termenii care o descriu cel mai bine spune că ar fi: curaj, simplitate şi viziune de viitor. 

Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.businessmagazin.ro).

Accesați aici articolul integral !

Fluxuri de știri

Articole recomandate

- Advertisement -dezvoltare afacere

Ultimele articole

Alege-ți fluxurile de informații!

Gratis!

 + Promovează-ți compania și oferta sa!