Beko România, unul dintre cei mai cunoscuți jucători de pe piața locală de electrocasnice, anunță numirea lui Marius Mihăilescu în funcția de CEO Beko România, Moldova, Grecia, Malta și Cipru. Acesta a preluat noul rol începând cu data de 1 ianuarie 2025 de la Murat Büyükerk.
Timp de 7 ani, Murat Büyükerk a coordonat operațiunile locale ale companiei.
„ (…) Pentru mine, România este o țară pe care o consider acasă, dar în același timp o piață strategică pentru Beko, cu un potențial extraordinar. În cei 7 ani de mandat, am avut privilegiul de a susține economia locală, să întăresc legăturile cu comunitățile locale și să clădesc legături puternice între valorile globale și realitățile din piața locală. Retragerea mea din acest rol vine cu convingerea că domnul Marius Mihăilescu va duce mai departe valorile noastre. Sub conducerea sa, sunt încrezător că echipa va depăși așteptările, continuând să stabilească noi standarde de inovație, sustenabilitate și impact pozitiv, inspirând în același timp generațiile viitoare. În ceea ce mă privește, voi continua să rămân dedicat acestei țări, îmbrățișând un nou parcurs profesional alături de American Hospital – Koç Health Care Romania și alte companii de prestigiu care investesc în România”, a explicat Murat Büyükerk.
Pe lângă acest rol,Murat Büyükerkva prelua și funcțiile de membru în Consiliul de Administrație al Eco Sun Niculești și Euromec-Ciocănari (Entek România), ARCwaste România, precum și cea de Advisory Board Member pentru companii turcești, precum Trendyol și Kibar Holding.
De cealaltă parte, Marius Mihăilescu are o experiență de peste 26 de ani în poziții de conducere în companii multinaționale de renume precum Colgate Palmolive, Philips și Indesit, cât și peste 9 ani petrecuți în cadrul Beko România.
„ (…) Încrederea și sprijinul reciproc ne motivează să continuăm dezvoltarea relațiilor durabile, care să aibă un impact real asupra oamenilor și asupra mediului. Succesul unei echipe este definit de amprenta pe care o lăsăm, de încrederea pe care o construim și impactul pozitiv pe care îl avem asupra calității vieții tuturor celor cu care interacționăm. Alături de echipele din țările pe care le coordonez, ne propunem să ducem mai departe misiunea de a oferi soluții care îmbunătățesc viața consumatorilor și de a crea valoare pe termen lung. Prioritățile noastre rămân dezvoltarea durabilă și consolidarea poziției deținute în piețele deservite. Cred cu tărie că doar prin colaborare și asumarea responsabilității față de consumatori și parteneri putem genera un impact pozitiv care să depășească granițele industriei, iar această viziune ne va ghida eforturile in viitor”, a completat Marius Mihăilescu, CEO Beko România, Moldova, Grecia, Malta și Cipru.
În 2023, Beko România a înregistrat o cifră de afaceri de 685 milioane de euro, cu aproape 10% mai mică decât cea din 2022. Profitul net a fost de 20 milioane de euro. În prezent, compania are o fabrică de frigidere la Găeşti şi una de maşini de spălat la Ulmi și exportă 84% din producţia totală în peste 80 de ţări.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.forbes.ro).