FacebookTwitterLinkedIn

În luna decembrie 2022, s-au eliberat 2.691 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 15,4%, faţă de luna noiembrie 2022 şi cu 32,9%, faţă de luna decembrie 2021, informează Institutul Național de Statistică (INS). Per total, anul trecut s-au eliberat 43.660 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 14,9% faţă de anul 2021.

În  luna  decembrie  2022  s-au  eliberat  2.691  autorizaţii  de  construire  pentru  clădiri  rezidențiale (-15,4% față de luna noiembrie 2022), cu o suprafață utilă totală de 834.425 mp (-8,6%). Din totalul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale 68,7% sunt pentru zona rurală. În profil teritorial, această  scădere  este  reflectată  în  toate  regiunile  de  dezvoltare:  Bucureşti-Ilfov (-155 autorizaţii), Nord-Est (-103), Centru (-76), Sud-Est (-44), Sud-Vest Oltenia (-40), Sud-Muntenia şi Vest (-30, fiecare) şi Nord-Vest (-10).

În ceea ce privește clădirile nerezidențiale, s-au eliberat mai multe autorizații de construire. 

Astfel, în luna  decembrie 2022 s-au  eliberat 565  autorizaţii  de construire  pentru  clădiri  nerezidențiale (+2,9% față de luna noiembrie 2022), în suprafață utilă totală de 370.571 mp (+48,6%). Cea mai mare creștere s-a înregistrat în regiunea Sud-Muntenia (+102555 mp), iar cea mai mare scădere în regiunea Vest (-34591 mp). 

La nivelul anului 2022 s-au eliberat 43.660 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 14,9% faţă de anul 2021. Scăderi   s-au  înregistrat  în  toate  regiunile  de  dezvoltare:  Bucureşti-Ilfov  (-1.490 autorizaţii),  Nord-Est (-1.296), Sud-Muntenia (-1.184), Vest (-996), Nord-Vest (-857), Centru (-656), Sud-Est (-594) şi Sud-Vest Oltenia (-554).