FacebookTwitterLinkedIn

Anual, în România, se consumă ciocolată în valoare de 600 de milioane de euro, țara noastră ocupând locul 10 în Europa la consumul de ciocolată.

În prezent, România produce mai puțin de 10% din necesarul anual de ciocolată al țării. Practic, producția de ciocolată românească ajunge la 5.000 de tone pe an, ceea ce înseamnă o valoare de 50 de milioane de euro.

În ultimii ani, producția de ciocolată a crescut cu aproximativ 10% anual, respectiv 30% în pandemie, dar este departe de a acoperi consumul. Importul de produse din țările cu tradiție rămâne constant, în timp ce producția locală crește încet, dar sigur.

„Ne așteptăm la o stagnare a expansiunii constante, de 10% anual, datorită creșterii prețurilor la materia primă, dar dat fiind faptul că acest fenomen este unul global, chiar îmi doresc să ne înșelăm. Deși trecem printr-o perioadă dificilă, din cauza dublării prețului boabelor de cacao, facem eforturi considerabile în susținerea partenerilor noștri și implicit a consumatorului final”, precizează Marian Anghel, directorul general OmniaGusti, compania importatoare și distribuitoare de ingrediente pentru industria de patiserie, panificație, cofetărie și HoReCa.

În prezent, România ocupă locul 10 în topul celor mai mari consumatori de ciocolată, cu 4,95 lg/locuitor, în creștere cu 40% față de 2021, când era doar 3,5kg/locuitor. Anul trecut, consumul de ciocolată premium a crescut cu peste 50%.

Cu toate că piața locală de ciocolată este caracterizată de importuri, producătorii români sunt în plină ascensiune pe piața internațională de profil.  

„Producătorii români de ciocolată artizanală ne-au uimit în ultimii doi ani, trecând fulgerator de la nimic la câștigarea medaliei de aur la nivel internațional pentru ciocolata “bean to bar”, de la boaba de cacao la ciocolata finală. Tehnica lor, modul în care folosesc ingredientele și combinația inedită de arome deja pune România pe hartă drept destinația pentru cea mai bună ciocolată”, mărturisește Martin Christy, Founder International Chocolate Awards & IICCT.

Un exemplu în acest sens este compania Delice International, business fondat de Carmela Dragomir.  În 2019, Carmela Dragomir a concurat cu țări recunoscute în producția de ciocolată (Franța, Belgia, Elveția) și a câștigat aurul mondial cu „cea mai bună pralină din lume”. Secretul rețetei: în realizarea pralinei s-a folosit ca ingredient cheie, cătina.

Anul acesta, la Chocolate Saga, Carmela Dragomir a adus un produs inovativ marca cofetăriile Dulcelle – bomboana-medicament: pralina cu inulină din cicoare care scade glicemia.

„Am creat de curând, împreună cu Gabriela Berechet, doctor în gastrotehnică, o pralină absolut senzațională, care ar trebui să scadă glicemia. Ea conține magiun de Topoloveni, cu cicoare și ovăz dar si inulină, un ingredient natural din cicoare despre care se știe că scade glicemia”, menționează Carmela Dragomir.

Astfel, în cadrul evenimentului ce se desfășoară la Sala Palatului, în perioada 14-16 iunie, antreprenoarea propune un experiment: pentru a demonstra efectele benefice ale pralinei, glicemia va fi testata live de către dr. Ioana Mușetescu înainte și după ingerarea acesteia.