Gabriela Sîrbu, Corporate Sustainability Director al Profi Rom Food, împărtășește câteva informații valoroase despre proiectul Raftul cu Bunătăți Locale. Scopul proiectului este de a sprijini dezvoltarea micilor producători locali, oferindu-le expunere considerabilă și o creștere a vânzărilor. Inițiativa are impact, implicând 21 de magazine ale rețelei din șase județe, cu participarea a peste 100 de producători și peste 700 de produse locale autentice. Raftul Bunătăților locale aduce beneficii atât producătorilor, prin accesul la piața de retail și promovare, cât și clienților, care se bucură de produse proaspete, autentice și sustenabile. Profi își propune să continue extinderea proiectului la nivel național în cel puțin trei județe și să susțină, cât mai eficient, producătorii locali.
Care este scopul inițiativei Raftul Bunătăților locale, din cadrul rețelei Profi?
Așa cum știți, Profi există și funcționează doar în România. De aceea, o parte esențială a responsabilității noastre se manifestă sub forma unui angajament sincer, în sprijinul micilor producători locali, pentru a-i ajuta să existe în continuare și, totodată, pentru a le oferi clienților noștri excepționalele gusturi tradiționale, cu care s-au obișnuit, din copilărie. Este firesc să dorim să creștem numărul de produse locale pe care le oferim în magazinele noastre, deoarece înțelegem valoarea lor adăugată. Când cumpărăm local, investim în economia locală, creăm locuri de muncă, susținem comunități și păstrăm vii tradițiile culinare, dincolo de faptul că, astfel, contribuim la reducerea amprentei de carbon la sol.
Ce criterii de selecție aveți în vedere când alegeți produsele locale, pentru a le expune pe rafturile magazinelor? Cum vă asigurați că produsele locale, oferite de Profi, sunt autentice și de calitate?
Mulțumesc pentru întrebare! Am convingerea că mulți dintre clienții noștri doresc să afle răspunsul. Pentru a identifica producătorii cu produse de calitate superioară, Profi colaborează cu diverse asociații și organizatii locale. În egală măsură, ne încurajăm clienții să ne sugereze afaceri locale ale căror produse și-ar dori să se regăsească și pe rafturile noastre. În alcătuirea selecției, calitatea produselor ne preocupă. Le căutăm pe cele de calitate înaltă, făcute cu atenție și pasiune, de micile afaceri locale. Acordăm atenție atât procesului de producție, cât și ingredientelor utilizate, pentru a asigura standardul ridicat, în această privință. Atenție acordăm și autenticității, și tradiției. Ne dorim ca produsele să aibă o legătură puternică cu zona geografică sau cu tradițiile locale. Așadar, Profi caută acele produse care respectă metodele de producție tradiționale și păstrează autenticitatea specifică zonei. În principal, le achiziționăm de la maximum 70 km din jurul magazinului.
În tot acest proces, ne preocupă, cu precădere, siguranța alimentară. Din acest motiv, colegii mei se asigură că produsele din această categorie respectă normele și regulamentele din domeniu, urmărind ca producătorii să se conformeze normelor de igienă și să ofere produse sigure pentru consumatori. În vizorul nostru se află și asigurarea unei diversități sortimentale: ne propunem să oferim o varietate de produse locale, astfel încât clienții noștri să aibă opțiuni multiple. Căutăm produse din diferite categorii, cum ar fi produse proaspete, lactate, carne, legume și fructe, dulciuri, băuturi locale etc. Ca orice proces, și acesta este unul în permanentă evoluție, însă ne ghidăm achizițiile, în principal, după un input foarte important: feedback-ul clientilor.
Ce beneficii aduce inițiativa Raftul Bunătăților locale atât producătorilor locali, cât și clienților Profi?
Din momentul în care am decis să dezvoltăm proiectul, ne-am propus ca el să avantajeze pe cât mai mulți. Misiunea nu este ușoară, cu atât mai mult cu cât pentru Profi acest proiect nu este conceput ca o sursă de profit, ci ca o contribuție socială. Drept urmare, Raftul cu Bunătăți Locale le oferă producătorilor locali o expunere considerabilă, vizibilitate și vânzări mai mari. Pe de altă parte, consumatorii ajung să aibă acces la produse de calitate, naturale, cărora le pot cunoaște originea prin accesarea unui cod QR. Acest cod QR oferă acces direct la datele producătorului, pe platforma via-profi.ro.
Achiziționarea produselor locale de pe Raftul cu Bunătăți Locale Profi le aduce beneficii consumatorilor. În primul rând, aceste produse sunt proaspete și autentice, au arome si gusturi unice, specifice regiunii lor, sunt fabricate cu grijă de către producătorii locali. Adesea, aceste produse locale sunt mai sustenabile, având un impact mai mic asupra mediului. În același timp, cumpărând astfel de produse, consumatorii susțin economia locală și comunitatea din jurul lor.
Cum ați colaborat cu producătorii locali pentru a încuraja dezvoltarea și creșterea afacerilor lor?
Profi încurajează dezvoltarea și creșterea afacerilor producătorilor locali oferindu-le suportul necesar prin acces la piața de retail și promovare, iar celor care au nevoie de ajutor suplimentar furnizându-le consultanță pentru îmbunătățirea proceselor de producție, ambalare, etichetare și conformitate cu standardele de calitate și siguranță alimentară. Profi și-a setat ca obiectiv stabilirea de parteneriate pe termen lung cu producători locali, oferindu-le siguranța unei relații de colaborare îndelungate. Acest lucru a creat oportunități de dezvoltare sustenabilă și stabilitate pentru micii producători locali. Ca parte din aceste parteneriate cu furnizorii locali un important rol îl are promovarea produselor prin activități de marketing și comunicare. Astfel, organizăm campanii speciale, prin care evidențiem și atragem atenția asupra produselor locale, le oferim mai multă vizibilitate în magazinele noastre.
Aceasta contribuie la consolidarea afacerilor locale și la promovarea bunătăților autentice și proaspete, în rândul consumatorilor.
Proiectul de promovare este complex și se desfășoară prin intermediul rețelelor proprii, cu implicarea șefilor de magazin, prin campanii digitale targetate și prin expunere în magazine, în zone dedicate, unde am alocat câte un capăt de raft și frigidere speciale, aranjate în stil tradițional pentru a sugera că sunt produse locale, naturale.
Există planuri de extindere a acestui program în viitor și de a sprijini și mai mult producătorii locali?
Profi va continua să sprijine și să dezvolte prezența produselor locale pe rafturile magazinelor sale. Planurile noastre prevăd extinderea colaborării cu mai mulți producători locali și să oferim o gamă încă și mai largă de produse autentice. Profi își propune, de asemenea, să continue să educe consumatorii cu privire la beneficiile și impactul pozitiv al alegerii produselor locale.
În prezent, proiectul funcționează cu 21 de magazine în șase județe, cu participarea a peste 100 de producători și peste 700 de produse. Vom extinde proiectul la nivel național, anul acesta urmând să îl lansăm în încă trei noi județe.
Care a fost feedbackul clienților cu privire la inițiativa Raftul Bunătăților locale?
Inițiativele care promovează produsele locale și sprijină micile afaceri locale se bucură de o reacție pozitivă din partea consumatorilor. Ele sunt apreciate tocmai pentru că oferă o varietate de produse autentice și proaspete, sprijină economia locală și comunitatea și permit consumatorilor să facă alegeri mai informate și mai sustenabile.
Astfel, în cazul Raftului cu Bunătăți locale, clienții noștri sunt bucuroși să găsească o selecție largă de produse locale, să sprijine micile afaceri din comunitatea lor și să descopere gusturi și arome autentice specifice regiunii lor.
Ce măsuri luați pentru a asigura o prezentare atractivă și vizibilă a produselor locale în magazin?
Spuneam că acordăm o mare atenție amplasării strategice a raftului cu bunătăți locale în cadrul magazinului. Aceste rafturi sunt plasate în zone vizibile și accesibile pentru clienți, astfel încât să atragă atenția și să fie ușor de identificat. Produsele locale sunt etichetate și semnalizate clar, au un cod QR prin care se poate vedea originea produsului și producătorul. Totodată, utilizăm decor și branding adecvat pentru a crea un ambient plăcut și atrăgător în zona dedicată produselor locale. Spațiul este semnalizat cu decoruri tradiționale românești din zonă, ca să inspire și să sugereze cămara bunicii.
Semnalizarea poate include organizarea produselor pe rafturi într-un mod atrăgător, utilizarea de suporturi sau standuri speciale pentru evidențierea produselor și prezentarea acestora în mod ordonat și apetisant. Prin filmulețele care rulează pe ecrane digitale, amplasate pe Raftul cu Bunătăți locale, furnizăm informații detaliate despre produse și producători. Se pot vedea rapid originea lor, metodele de producție, ingrediente și alți factori relevanți.
Cum reușiți să construiți relații solide cu producătorii locali și cum contribuiți la dezvoltarea comunităților în care funcționează magazinele Profi?
Este devreme să vorbim despre relații solide, având în vedere că proiectul are mai puțin de un an de la lansare. Putem spune însă că odată intrați în parteneriat cu noi, producătorii locali – cât și vecinii și cunoștințele lor – , au început să-i constate avantajele, ceea ce este îmbucurător pentru toată lumea. Lipsa constrângerilor din partea noastră, disponibilitatea de care dăm dovadă și creșterea vânzărilor lor sunt elemente care contribuie vizibil la consolidarea relațiilor noastre. Cât privește contribuția noastră la dezvoltarea comunităților în care activează magazinele noastre, această întrebare depășește cu mult aria Raftului cu bunătăți locale și a Via Profi. Aceasta pentru că, de mai bine de 11 ani susținem ONG-uri naționale și locale, refacem clădiri școlare și salvăm clădiri de patrimoniu. Donăm rechizite și echipamente, alcătuim caravane medicale, donăm aparatură medicală esențială – într-un cuvânt desfășurăm numeroase alte proiecte, în beneficiul direct al acestor comunități. Am avea nevoie de un spațiu mult mai larg decât ne permite acest interviu pentru a detalia felul în care contribuim la dezvoltarea comunităților în care funcționează magazinele Profi.
Ați avut deschidere din partea autorităților locale pentru a promova și susține produsele locale?
Autoritățile locale au îmbrățișat această inițiativă în toate zonele unde am lansat Raftul cu Bunătăți locale, considerând-o un sprijin real la dezvoltarea economică din zona lor, la menținerea tradițiilor și a pieței muncii. Nu doar că ne-au proupus nume interesante de producători locali, care să fie invitați să participe la acest proiect, dar au si impulsionat presa și comunitatea locală să ia parte la evenimentele de lansare.
Ce alte inițiative desfășurate de Profi sunt legate de produsele locale?
Pentru a maximiza sprijinul oferit producatorilor locali, am lansat Via Profi – o “punte digitală”, care îi unește pe producătorii locali cu clienții noștri. Am creat această platformă care să simplifice procesul de conectare, oferind, în același timp, o experiență intuitivă. Platforma este ușor de utilizat și oferă o varietate de funcționalități utile, dispunând de filtre care, permit utilizatorilor să selecteze tipurile de produse alimentare căutate, astfel încât să găsească ușor producătorii locali potriviți nevoilor lor. De asemenea, prezintă și o hartă interactivă care îi ajută pe vizitatori să localizeze fermierii pe teren, ca să-și poată planifica vizite sau să cumpere direct de la ei.
Astfel, beneficiile aduse de platforma noastră sunt multiple atât pentru producătorii locali, cât și pentru consumatori. În primul rând, producătorii beneficiază de o expunere extinsă și de o conexiune directă cu consumatorii interesați de produsele lor. Prin intermediul platformei Via-profi, aceștia își pot promova și vinde produsele fără a mai fi dependenți exclusiv de canalele tradiționale de distribuție. În acest fel, producătorii locali pot atrage clienți noi și să dezvolte afaceri sustenabile. Pe de altă parte, consumatorii beneficiază de acces facil la produse locale autentice și proaspete, contribuind la susținerea economiei locale, la protejarea tradițiilor și a culturii gastronomice locale.
Cum se asigură Profi că produsele locale sunt comercializate la prețuri accesibile pentru clienți?
Așa cum am menționat, din perspectiva noastră, acesta este un proiect social. De aceea, producătorii înscriși pe Via-Profi nu plătesc taxe de participare, iar prețul la care își vând produsele este cel practicat în mod normal.
Ce acțiuni întreprindeți pentru a educa și informa clienții despre beneficiile achiziționării produselor locale?
Pentru a educa și informa clienții despre beneficiile achiziționării produselor locale, Profi pune în aplicare o serie de acțiuni. Furnizăm materiale informative și videoclipuri în magazine pentru a evidenția producătorii locali și procesul de fabricație. Produsele locale sunt etichetate și semnalizate clar, iar demonstrațiile și degustările organizate în magazine oferă clienților o experiență directă a calității și autenticității produselor. Campaniile de conștientizare și comunicare prin canalele de marketing și rețelele sociale promovează beneficiile achiziționării produselor locale și oferă informații despre producători și procesele de producție
Colaborarea activă cu comunitatea prin participarea la evenimente locale și susținerea inițiativelor locale, precum festivalul din Apoș și festivalul „Suflet de România” din Săvîrșin, completează aceste eforturi. Scopul acestor acțiuni este să educe și informeze clienții despre beneficiile achiziționării produselor locale, cum ar fi sprijinirea economiei locale, protejarea mediului înconjurător și promovarea tradițiilor și culturii locale, în timp ce obțin produse proaspete și autentice. Prin intermediul acestor inițiative, Profi încurajează clienții să facă alegeri informate, durabile și să sprijine producătorii locali.
Care sunt obiectivele, pe termen lung, ale inițiativei Raftul Bunătăților locale și cum contribuie acestea la strategia de dezvoltare a Profi?
O campanie de asemenea amploare, așa cum desigur vă imaginați, nu are un singur obiectiv. Unul dintre principalele obiective ale Raftului cu Bunătăți Locale este să sprijine dezvoltarea durabilă a micilor producători locali. Oferindu-le o platformă de comercializare și promovare, Profi îi ajută să-și extindă afacerile, să-și crească veniturile și să mențină o sursă de trai decentă familiile lor. În mod natural, campania țintește și creșterea accesibilității produselor locale pentru clienții rețelei. Prin includerea acestor produse pe rafturile magazinelor, Profi pune la dispoziția clienților mai multe opțiuni pentru a achiziționa și a aprecia bunătățile locale, contribuind astfel la diversificarea sortimentului și la sporirea satisfacției clienților.
Ca un corolar, ne-am propus ca prin această campanie să promovăm calitatea și autenticitatea produselor locale. Aceasta implică respectarea standardelor de calitate și a metodelor tradiționale de producție, sprijinirea producției sustenabile și utilizarea ingredientelor naturale. Astfel, Profi contribuie la promovarea și conservarea patrimoniului culinar local. Un alt obiectiv propus și atins de această campanie este consolidarea legăturilor cu comunitatea în care operează. Prin susținerea producătorilor locali și promovarea produselor lor, Profi se afirmă ca partener activ în dezvoltarea economică și socială a comunității, câștigând încrederea și loialitatea clienților.
Totodată, inițiativa Raftul Bunătăților și-a propus și reușește să reprezinte un factor de diferențiere pentru Profi pe piața alimentară. Aceasta subliniază angajamentul companiei față de sustenabilitate, promovarea producției locale și oferirea de produse autentice și proaspete. Astfel, contribuie și la consolidarea și creșterea brandului Profi.
Există planuri de colaborare cu alte lanțuri de magazine sau alt tip de parteneri pentru a extinde distribuția produselor locale?
În acest moment susținem distribuția produselor locale prin magazinele proprii și prin platforma Via Profi care a înrolat deja peste 250 de producători din 12 județe. Susținerea prin cele două canale mai trebuie extinsă mult, iar experiența pe care o vom dobândi, pe această cale, ne va dicta deciziile viitoare.
Cum contribuie inițiativa Raftul Bunătăților locale la promovarea și susținerea economiei locale și a sustenabilității?
Cumpărând produse locale, contribuim atât la susținerea economiei locale cât și la reducerea amprentei de carbon la sol, având în vedere distanțele mici de unde sunt transportate produsele până la magazinele noastre.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (modernbuyer.ro).

