Consumatorii se confruntă, încă o dată, cu un sezon de sărbători marcat de un cost de trai ridicat. Cu toate că există o decelerare a ratei inflației în sectorul de bunuri de larg consum, acest lucru nu duce, totuși, la o reducere a cheltuielilor cu produsele alimentare.
Această tendință este reflectată în datele recent publicate de NielsenIQ (NIQ), care arată că sectorul de FMCG se confruntă, în continuare, cu o scădere de volume, manifestată mai ales în hipermarketuri și în comerțul tradițional (-5,4%, respectiv -4,0% în volum), în ultimele 12 luni, față de cele 12 luni precedente.
Deși principalele segmente ale pieței de FMCG au un număr mai ridicat de promoții în Q3 2023 (comparativ cu Q3 2022), eficiența promoțiilor, pentru toate industriile, este în scădere.
Numărul de tranzacții a înregistrat o creștere importantă, în special în supermarketuri, ceea ce indică o tendință a românilor de a face cumpărături mai frecvent, încercând astfel să mențină valoarea totală a coșului sub control.
O practică utilizată de români pentru a gestiona bugetele gospodăriei a fost cumpărarea produselor marcă privată, ridicând, astfel, cota de piață a acestor produse (18,5% în Q3 2023). Principala categorie este cea de carne, ce reprezintă 10% din totalul mărcilor private vândute în România.
În acest an, însă, prețurile produselor marcă privată au crescut accelerat față de branduri, 75% dintre categoriile de produse private label au înregistrat creșteri în valoare în primele nouă luni din 2023, în timp ce doar 48% dintre produsele private label au crescut și în volum.
Majoritatea consumatorilor intenționează să adopte și alte măsuri pentru a face economii, chiar și în timpul sezonului de sărbători.
Conform ultimului val al studiului Consumer Outlook realizat de NIQ în luna august, 55% dintre consumatorii globali vor cumpăra doar produsele de care au nevoie, pentru a evita risipa, în timp ce 17% dintre cei ce plănuiesc să cheltuiască mai puțin de sărbători vor înlocui cadourile cumpărate cu opțiuni făcute în casă.
Iulia Pencea, Director General al NIQ România, remarcă: “Consumatorii globali prioritizează cheltuielile cu casa, lucru ce influențează bugetele alocate pentru socializare sau întâlniri în afara gospodăriei. Cheltuielile sunt redirecționate de la achiziții discreționare mari, în afara casei, către unele limitate, din cauza bugetelor reduse rămase după plata utilităților și a alimentelor. Orice răsfăț este gestionat în mod calculat”.
Pencea menționează, de asemenea, că mai multe tendințe au devenit evidente în timpul sezonului de sărbători din ultimii ani, în special în contextul inflaționist, ce a prezentat provocări pentru familiile care doresc să se răsfețe cu cheltuieli extravagante.
Pornind de la studiul Mid-Year Consumer Outlook, putem identifica o serie de tendințe emergente:
• Tendința 1: 57% dintre consumatorii globali intervievați de NIQ spun că vor fi în aceeași situație financiară sau chiar într-una mai proastă până la finalul anului. Ca rezultat, 84% sunt pregătiți să cheltuiască mai puțin, aceeași sumă sau chiar deloc pentru întâlniri sau evenimente în perioada sărbătorilor.
• Tendința 2: Aproximativ 18% dintre respondenți planifică totuși să își mărească cheltuielile cu întâlnirile sau celebrarile în acest an. Această poate fi o oportunitate pentru companiile de FMCG, deoarece majoritatea (58%) dintre cei care intenționează să cheltuiască mai mult pentru socializare intenționează să o facă comparând ingrediente premium și de calitate, pentru divertisment și întâlniri acasă.
• Tendința 3: Datele recente ale retailerilor și declarațiile consmatorilor sugerează un posibil punct forte pentru mărcile private în timpul sărbătorilor, lucru ce va intensifica competiția între brandurile consacrate și produsele marcă proprie.
• Tendința 4: Ne putem aștepta să vedem mai mulți consumatori comparând produse online pentru mesele și întâlnirile de sărbători din acest sezon. Acest lucru se poate datora faptului că opțiunile din magazine nu se îmbunătățesc, iar interesul este în continuare crescut pentru găsirea celor mai bune oferte, ceea ce poate stimula vânzările din mediul online. Și în România, canalul de e-commerce a atins un vârf în Q3 2023.
Consumatorii se adaptează multiplelor schimbări prin modelarea tiparelor de consum în perioada sărbătorilor de iarnă. Tendințe precum pregătirea cu mult timp în avans pentru sărbători, atitudinea diferită față de cadouri și o conștientizare crescută asupra rolului personal în evitarea risipei de resurse și a acumulării deșeurilor apar că răspuns pentru aceste provocări.
Retailerii și producătorii din segmentul de FMCG se confruntă cu o combinație de optimism selectiv și cheltuieli calculate. Este esențial, în acest context, ca toate companiile implicate să evalueze strategic creșterea promoțiilor de sărbători, pentru a optimiza eficiența omnichannel. Această abordare proactivă este vitală pentru a proteja cota de piață și profitabilitatea, atunci când cererea de sărbători va încetini.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (modernbuyer.ro).