România câștigă în fața Bulgariei recunoașterea europeană cu Indicație Geografică Protejată (IGP) a produsului „Plăcintă Dobrogeană”, după aproape doi ani de „opoziție hotărâtă și susținută” din partea vecinilor de la sud de Dunăre.
Astfel, România va primi recunoașterea europeană prin înregistrarea produsului „Plăcintă Dobrogeană IGP” și publicarea acestuia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, cu toate drepturile, pe termen nelimitat.
„Opoziția Bulgariei are la bază istoria comună a regiunii Dobrogea, care a inclus și un teritoriu din Bulgaria, iar vecinii noștri au făcut o opoziție hotărâtă și susținută aproape doi ani”, a declarat pentru Agerpres Ionuț Diaconeasa, consilier în cadrul Ministerul Agriculturii.
Acesta a precizat că Bulgaria va primi dreptul de a folosi denumirea, dar numai la nivel local, în regiunea de la sudul județului Constanța și fără recunoaștere IGP, cu caractere chirilice sau latine „Dobrudzhanka banitsa” pentru o perioadă de 10 ani, deși inițial ceruse 15 ani.
De asemenea, vecinii bulgari nu vor putea exporta produsul cu denumirea tradusă în limba română de „Plăcintă Dobrogeană”.
Demersurile pentru recunoașterea europeană a acestui produs cu IGP au început în anul 2017, iar în 2018 a fost depusă documentația pentru obținerea recunoașterii europene a produsului.
În aprilie 2019 s-a încheiat opoziția națională depusă de SC Dobrogea SA, iar dosarul a fost trimis la CE în sistemul electronic ‘eAmbrosia’ în luna mai 2019. Cererea a fost publicată în Jurnalul Oficial al UE în februarie 2021, ulterior Bulgaria depunând declarație motivată de opoziție.
Începând din iulie 2021, CE a invitat opozantul și solicitantul pentru demararea consultărilor. România are recunoscute până în prezent pe sisteme de calitate europene 10 produse, din care nouă cu IGP, respectiv: Magiun de prune Topoloveni, Salam de Sibiu, Novac afumat din Țara Bârsei, Scrumbie de Dunăre afumată, Cârnați de Pleșcoi, Telemea de Sibiu, Cașcaval de Săveni, Salata cu icre de știucă de Tulcea, Salata tradițională cu icre de crap, iar unul, Telemeaua de Ibănești, cu Denumire de Origine Protejată (DOP).
Totodată, la nivel european sunt înregistrate și băuturi spirtoase, respectiv din categoria Rachiu de fructe (Pălincă, Tuică Zetea de Medieșu Aurit, Țuică de Argeș, Horincă de Cămârzana) și din categoria Rachiu de vin (Vinars Târnave, Vinars Vaslui, Vinars Murfatlar, Vinars Vrancea, Vinars Segarcea). La nivelul MADR sunt în derulare acțiuni specifice care vizează înregistrarea produsului „Pelin” produs din categoria băuturilor aromatizate, pe sisteme de calitate europene.
Alte șapte produse depuse spre înregistrare se află în fază avansată: Salinate de Turda (ceafă, cotlet, piept de porc și pulpa de porc) – IGP (Indicație Geografică Protejată) – în data de 15.12.2021, a fost depusă la Comisia Europeană documentația necesară; Pită de Pecica (Indicație Geografică Protejată) – în data de 22.12.2021 a fost înregistrată, în sistemul electronic ‘eAmbrosia’, cererea României pentru dobândirea protecției pe sistemul de calitate Indicație Geografică Protejată.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.profit.ro).