Potrivit unui comunicat, MMSS a organizat, marţi, consultări cu partenerii sociali din sindicatele şi patronatele reprezentative pentru elaborarea proiectului de act normativ privind transpunerea în legislaţia naţională a Directivei Europene privind stabilirea salariului minim brut pe ţară garantat în plată.
„Formula care va fi stabilită va ţine cont de puterea de cumpărare, de nivelul câştigului salarial mediu brut şi productivitatea muncii. Directiva 2041/2022 urmează să fie transpusă în România în acest an. Actul legislativ al Uniunii Europene stabileşte că fiecare stat va avea nivelul venitului minim în funcţie de condiţiile sociale, economice şi de evoluţia indicatorilor economici”, precizează MMSS.
Într-o analiză publicată marţi, reprezentanţii Blocului Naţional Sindical (BNS) atrag atenţia că aproximativ 15% din salariaţii cu contracte de muncă, cu timp complet, au salarii brute la nivelul salariului minim brut pe ţară.
„Blocul Naţional Sindical atrage atenţia asupra sistemului salarial din România! 15% din salariaţii cu contracte de muncă cu timp complet au salarii brute la nivelul salariului minim brut pe ţară. Pentru cele mai mici 40% din salariile din România (salarii aferente contractelor cu normă întreagă), salariul mediu brut era în luna februarie de 3.362 de lei, cu doar 62 de lei peste salariul minim. La polul opus, pentru cele mai mari 10% din salarii, salariul mediu brut era în luna februarie de 37.375 de lei, de zece ori mai mare decât salariul minim pe economie”, se arată într-un comunicat de presă al organizaţiei sindicale.
Potrivit sursei citate, câştigul salarial mediu brut pe economie, în luna februarie 2024, a fost de 7.990 de lei. În aceeaşi perioadă, 60% din câştigurile salariale brute pentru contracte de muncă cu timp complet s-au situat sub câştigul salarial mediu brut pe ţară.
BNS şi cele 29 de federaţii afiliate au organizat luni un miting în faţa Guvernului României, solicitând reducerea fiscalităţii pe muncă şi demararea de urgenţă a unei reforme fiscale. Protestul a fost urmat de un marş către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT), Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) şi Ministerul Finanţelor.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.economica.net).