Luigi Hîrjanu (Potpuriu) și Constantin Dumitriu (Full Solutions), vicepreședinti ai Asociației ACDBR preiau ștafeta de la fostul președinte Ovidiu Gheorghe, acum Consilier de Stat în Cancelaria Prim-ministrului României. În data de 12 iulie, la Craiova, Asociația Companiilor de Distribuție de Bunuri din România (ACDBR) a organizat evenimentul ”Distribuția de bunuri și comerțul tradițional, în contextul dezvoltării regionale”.
În cadrul conferinței, organizate în parteneriat cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, reprezentanții Asociației, ai distribuitorilor și mediului de afaceri din regiunea Sud-Vest Oltenia, s-au aflat în dialog cu reprezentanți ai autorităților locale.
Antreprenorii prezenți la eveniment au subliniat rolul distribuției FMCG și al comerțului tradițional în dezvoltarea regională a României și au evidențiat proiectele și solicitările adresate autorităților de ACDBR, printre care reiterăm:
- -Crearea Rețelei celor 8 Depozite Regionale de colectare, sortare, procesare, ambalare și comercializare de produse românești,
- Constituirea Rețelei Naționale a Magazinelor de Proximitate Independente,
- -Desfășurarea Campaniei publice FĂCUT ÎN ȚARA MEA – Alege românește. Alege-ți viitorul!
- -Facilitarea accesului la programele de finanțare din fonduri publice nerambursabile pentru dezvoltarea afacerilor din sectorul distribuției,
- -Necesitatea protejării consumatorilor, a lucrătorilor și a producătorilor de posibilul abuz de putere dominantă al supermagazinelor (Declarația nr. 88/ 2007 a Parlamentului European), prin punerea în aplicare a Legii nr. 81/ 2022, privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi, în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar și a Legii nr. 321/ 2009 privind comercializarea produselor alimentare
- -Recunoașterea în Strategia Națională de Competitivitate a României 2021 – 2027 a importanței fundamentale a distribuției de bunuri în comerț, ca liant între producător și comerciantul final.
La întânirea de la Craiova au fost prezenți Alexandru Stănescu, Directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia, Ovidiu Gheorghe, consilier de stat și fost președinte al ACDBR, Mihail Neațu, vicepreședintele CJ Dolj, dar și primarul Craiovei, Lia-Olguța Vasilescu. Aceștia au recunoscut importanța dialogului cu mediul de afaceri pentru proiectele de dezvoltare a zonei metropolitane Craiova și au expus oportunitățile de finanțare existente la nivel național și regional, cu accent pe Programul Regional Sud-Vest Oltenia și Programul Tranziție Justă.
Asociația ACDBR reprezintă distribuția tradițională a bunurilor de larg consum pe teritoriul național. Înființată în anul 2015, ACDBR are în prezent în componența sa 37 de membri, ce reprezintă o cifră de afaceri însumată de cca. 1,7 miliarde euro, o cotă de piață de cca. 35% din totalul pieței de distribuție tradiționale de bunuri, peste 10.000 de angajați și aproximativ 80.000 de clienți.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (modernbuyer.ro).

