Crama din localitatea transilvăneană Mica are o suprafaţă de 70 de hectare cultivate cu viţă-de-vie. Aici sunt plantate 12 soiuri locale şi internaţionale de struguri precum Fetească Regală, Sauvignon Blanc, Riesling Rihn, Muscat Ottonel, Fetească Albă şi Gewurztraminer.
♦ Suprafaţa totală a spaţiilor de producţ, de stocare şi de degustare a vinurilor ajunge astăzi la 2.100 de metri pătraţi ♦ Crama a fost extinsă, iar terasele vor asigura şi organizarea de evenimente, ele având o capacitate de circa 50-60 de locuri ♦ Următorul pas este dezvoltarea componentei de cazare la cramă.
Producătorul de vinuri Villa Vinèa a extins crama cu acelaşi nume din localitatea Mica, judeţul Mureş, printr-o investiţie de 2 mil. euro, cramă fondată de antreprenorul tirolez Heiner Oberrauch în urmă cu mai bine de un deceniu. Acesta deţine, printre altele, şi brandul de articole outdoor Salewa.
Această investiţie, spune Mircea Matei, directorul general al Villa Vinèa, a asigurat achiziţia de noi echipamente care îmbunătăţesc eficienţa producţiei şi îmbutelierii şi, totodată, prin intermediul ei a fost extinsă şi suprafaţa cramei cu circa 600 mp.
„Am crescut eficienţa îmbutelierii prin această investiţie. Investiţia a asigurat extinderea cramei cu circa 600 mp desfăşuraţi pe trei niveluri. Banii nu au mers doar către construcţie, ci şi către o nouă linie de îmbuteliere, un nou tanc în care se pompează vinul cu o zi înainte de îmbuteliere şi în care se reglează şi temperatura, un lift de transport marfă şi alte echipamente. Jumătate din investiţie a venit din fonduri proprii, iar cealaltă jumătate din subvenţii acordate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA)“, a spus pentru ZF Mircea Matei, director general al Villa Vinèa.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).

