♦ Planurile Purcari de dublare a principalilor indicatori până la bicentenarul companiei în 2007 includ un CAPEX mediu anual de 72 mil. lei ♦ Totodată, grupul vrea să se extindă prin M&A şi poartă discuţii de preluare cu două crame din România şi alte două internaţionale.
Purcari Wineries Public Company Limited (simbol bursier WINE), principalul producător de vinuri din Europa Centrală şi de Est, a prezentat la finalul săptămânii trecute noua strategie pe termen mediu, care vizează consolidarea poziţiei de campion mondial în devenire în domeniul vinificaţiei, dedicat păstrării şi promovării patrimoniului vinicol al ţărilor din Noua Europă.
Intitulată 2X până la 200, strategia pe termen mediu a Purcari are ca obiectiv dublarea principalilor indicatori operaţionali până la bicentenarul din 2027. Ca parte a acesteia, grupul a anunţat că ţinteşte în următorii trei ani un EBITDA de peste 200 milioane de lei, care ar urma să crească de 2,3 ori, un profit net dublu de circa 125 mil. lei şi vânzări de 1,7 ori mai mari, peste 600 milioane de lei.
ZF a participat la evenimentul unde a fost prezentată şi noua echipă de conducere, iar reprezentanţii companiei au oferit detalii cu privire la planurile de dublare a businessului. Investiţiile prioritare sunt în proiecte de irigaţii (700 ha), în plantaţii noi şi în lărgirea capacităţii de producţie, însă grupul poartă discuţii de preluare cu două crame din România şi alte două internaţionale. CAPEX-ul mediu anual în perioada 2024-2027 este estimat de companie la 72 mil. lei, în creştere de 2,3 ori faţă de valoarea investită în 2020-2023.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).

