Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) reacţionează la proiectul privind plafonarea adaosurilor comerciale la toate produsele agricole şi alimentare şi susţine că măsura riscă să afecteze într-o manieră ireversibilă industria de retail din România. Recent, ministrul Agriculturii a anunţat că lucrează la OUG privind extinderea plafonării adaosurilor comerciale la toate produsele agricole şi alimentare care ajung pe rafturile magazinelor şi recent a avut şi o întâlnire cu asociaţiile care reprezintă producătorii de alimente.
„Nu înţelegem care este obiectivul acestor posibile măsuri, însă unul dintre efecte poate fi uşor anticipat: lanţurile de aprovizionare vor fi afectate – ceea ce probabil va duce la un blocaj în desfăşurarea activităţilor comerciale“, spun reprezentanţii AMRCR. Aceştia adaugă că retailerii nu au fost consultaţi cu privire la extinderea plafonării adaosurilor comerciale la toate produsele alimentare, dar şi la îngrăşăminte, furaje şi pesticide, proiect aflat pe masa Ministerului Agriculturii.
„Este greu de înţeles caracterul de urgenţă care impune promovarea unor aseme-nea măsuri legislative prin intermediul unei Ordonanţe de Urgenţă, mai ales în contextul în care reprezentanţii industriei noastre s-au aflat într-un dialog constant cu reprezentanţii autorităţilor competente din România şi în condiţiile în care la nivel naţional şi european, de fiecare dată, a fost reiterată nevoia dezvoltării unui set legislativ elaborat în strânsă consultare cu industria de profil“.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.zf.ro).

