Fermierii germani au blocat luni drumurile de acces spre mai multe porturi din ţară, în special cel din Hamburg (nordul Germaniei), în semn de protest faţă de eliminarea facilităţilor fiscale pentru motorină, în contextul în care au loc manifestaţii ale fermierilor în întreaga Europă, transmite AFP, potrivit Agerpres.
“Perturbări importante în trafic au apărut în zona portului Hamburg”, cel mai mare port din Germania, provocând blocajul unei părţi din “traficul camioanelor”, a avertizat poliţia din acest oraş pe reţeaua socială X.
Coloane compuse din câteva sute de tractoare au creat de asemenea perturbări în trafic în centrul oraşului Hamburg, în timp ce o manifestaţie a fermierilor are loc în faţa gării din oraş, au adăugat autorităţile.
Şi în alte porturi din Germania activitatea a fost perturbată de fermieri. În landul Saxonia Inferioară (nord), fermierii au blocat acces în portul JadeWeser cu aproximativ 40 de tractoare, în timp ce în portul Bremerhaven (nord), o mobilizare a fermierilor pe o axă rutieră importantă a provocat o “încetinire semnificativă” a traficului, susţine poliţia.
Aceste acţiuni fac parte dintr-o amplă mobilizare a fermierilor germani, care se opun de mai multe săptâmâni unei reforme a facilităţilor fiscale pentru motorina folosită în agricultură, reformă care prevede eliminarea, din 2026, a scutirii de care beneficiază fermierii.
Acţiunile de luni vin după o perioadă de negocieri eşuate între sindicatele fermierilor şi Guvernul de la Berlin, iar în paralel mişcarea de protest s-a extins şi în alte ţări din Europa, precum Franţa, Polonia şi România.
Aceste proteste vizează în special obligaţiile mai stricte de mediu impuse sectorului agricol european, creşterea costurilor de producţie după războiul din Ucraina şi povara administrativă care este suportată de exploataţiile agricole.
În Franţa, sindicatele FNSEA şi Jeunes Agriculteurs, din regiunea din jurul Parisului şi din nordul Franţei, se pregătesc luni să blocheze principalele axe care duc la Paris şi alte aglomerări urbane, avertizând că intenţionează să “asedieze” capitala Franţei.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (financialintelligence.ro).