Producţia de cereale boabe anunţată de INS pentru 2022 a scăzut cu aproape o treime față de anul precedent, de la circa 28 milioane tone la 19 milioane tone. În condițiile unei diminuări marginale a suprafețelor cultivate (-3%), a contat în mare măsură vremea nefavorabilă, ce a determinat reducerea randamentelor la hectar.
În contextul unei ponderi de 4,5% a sectorului agricol în PIB, susținută de efectul stabilizator al sectorului zootehic, rezultatul agricol de ansamblu a ajuns la -11,6%, după ce se înregistrase o creștere de 13,5% în 2021. Efectul agriculturii asupra evoluției economice de anul trecut a echivalat cu o scădere de 0,5 puncte procentuale a PIB, exact invers decât în cele 12 luni anterioare.
Urmare a nivelului foarte slab consemnat la porumb (mult sub potențial, dacă ne raportăm la anii 2018 – 2019), România a pierdut prima poziție la această cultură și a ajuns la mică distanță de Polonia. La grâu ne-am situat doar pe locul cinci, după Franța, Germania, Polonia și Spania, după ce am coborât din nou semnificativ sub pragul de 10 milioane tone, atins în 2018, 2019 și 2021.
La floarea-soarelui, în pofida rezultatului situat mult sub cele anterioare, cu excepția anului 2020, țara noastră a păstrat pragul de 2 milioane tone și s-a menținut pe prima poziție în plan european. În urma noastră au venit Bulgaria, Franța, Ungaria și Spania, cu observația importantă că vecinii de la sud s-au apropiat la o diferență minimă.
În acest context destul de problematic, care explică importurile și prețurile la anumite produse de larg consum alimentar, trebuie menționate recolta de cartofi, în scădere cu 15% față de 2020 (și -60% față de anul 2018 !), precum și cea de legume, redusă cu o treime față de anul precedent (-34%), și insuficientă în raport cu resursele naturale și cu cererea de consum.
România comparativ cu unele State Membre ale Uniunii Europene în anul 2022
*La porumb boabe, România s-a situat pe primul loc la suprafața cultivată și pe locul doi la producția realizată, după Franța;
* La floarea soarelui, România s-a situat pe primul loc atât la suprafața cultivată cât și la producția realizată;
* La grâu, România s-a situat pe locul cinci la suprafața cultivată după Franța, Germania, Polonia și Spania și pe locul patru la producția realizată după Franța, Germania și Polonia;
* La cartofi, România s-a situat pe locul șase la suprafața cultivată după Germania, Polonia, Franța,
Olanda, Belgia și pe locul nouă la producția realizată după Germania, Olanda, Franța, Polonia, Belgia, Danemarca, Spania și Italia.
Repoziționarea României între statele UE la principalele culturi agricole arată că, în pofida condițiilor naturale favorabile, rămânem meteodependenți și nu reușim să avem producții europene fără tehnologii moderne extinse sau investiții în sisteme de irigații. Doar suprafețele mari, cultivate la randamente pe alocuri mediocre, ne mențin în topurile europene.
Dan Pălăngean
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (financialintelligence.ro).