11.4 C
București
miercuri, octombrie 16, 2024

Banking & Servicii financiare – Un telefon, o excursie, o facultate în străinătate? Pot fi motive suficiente pentru a economisi. Când începi şi la ce te ajută să pui bani deoparte? – Sinteza

3 min read (textul complet), articol clasificat de Robotul Minerva ca: Profilare

Creați-vă propriul

dashboard de știri

informația - cheie, 24/7

100+

FLUXURI

Free

Parcurgi informația mai rapid!

Acoperi top 100 surse externe!

Publicat de

Articole din aceeași sursa

- Advertisement -cresterea vanzarilor

Sumarizare automata

Ideea de economisire poate că este prezentă în mintea multor tineri, însă la 20-30 de ani nu toţi reuşesc să o şi pună în aplicare şi chiar să strângă resurse care să le fie utile în viitor.„E foarte important să înţelegem că economisirea înseamnă un avantaj în orice moment al vieţii...

La vârsta de 20-30 de ani, educaţia este cea mai importantă, mai adaugă Gabriela Folcuţ, iar cone poate economisi, ar trebui să o facă pentru scopuri nobile, cum ar fi o locuinţă sau pentru studii.

Tinerii întreabă Antonia, 19 ani, o tânără care se pregăteşte să plece la studii în străinătate: La ce vârstă ar trebui să începem să economisim?„În primul rând, când suntem minori, avem o alocaţie, pe care e frumos şi bine să o primim.

Ideea de economisire poate că este prezentă în mintea multor tineri, însă la 20-30 de ani nu toţi reuşesc să o şi pună în aplicare şi chiar să strângă resurse care să le fie utile în viitor.

„E foarte important să înţelegem că economisirea înseamnă un avantaj în orice moment al vieţii, pozitiv sau negativ. Economisirea înseamnă dezvoltare pentru educaţia noastră, pentru un spaţiu locativ mai mare sau pentru alt tip de investiţie. Economisirea înseamnă progres, crearea şi menţinerea unui standard de viaţă pe tot parcursul vieţii”, a spus Gabriela Folcuţ în timpul emisiunii „Ce faci cu banii tăi?”, un proiect susţinut de Banca Transilvania, care face parte din programul de educaţie Finanţe pe înţelesul tuturor al BT. Economisirea, mai adaugă directorul executiv al ARB, trebuie făcută în funcţie de venitul şi nevoile pe care le are fiecare persoană în parte. Oamenii pot alege să acumuleze banii într-un cont de economii sau într-un depozit la termen, dar îi pot direcţiona, totodată, şi către investiţii.

Pentru investiţii, subliniază ea, este important câţi bani are o persoană de plasat. Diversificarea este la fel de importantă. Astfel, e bine să optezi pentru depozite la termen, conturi de economii, titluri de stat, bursă sau imobiliare. Gabriela Folcuţ recomandă ca întotdeauna să existe două sau trei salarii puse deoparte într-un depozit bancar la termen pentru situaţii neprevăzute. În plus, este indicat să economisim lunar şi trebuie să ne gândim bugetul în aşa fel încât să putem face acest lucru. „În partea stângă, avem un venit, pe care îl trecem pe hârtie şi avem cheltuielile, în partea dreaptă. La cheltuieli le punem pe cele fixe – rată la bancă, chirie, întreţinere, mâncare sau alte utilităţi. Apoi, trecem la zona de economisire, pe care lună de lună ar trebui să o urmărim cu atenţie şi să avem bani pe care să îi punem deoparte pentru diverse scopuri. Mai avem şi zona de dorinţe. Pe zona de economisire putem avea mai multe depozite: unul pentru cheltuieli neprevăzute, cu minim două-trei salarii depuse într-un depozit la termen. Un al doilea tip de depozit, dacă ai un credit ipotecar, este pentru a strânge resurse pentru a face o rambursare anticipată parţială sau totală. Al treilea tip de depozit este pentru cheltuieli foarte focusate, precum consolidarea casei”, a exemplificat ea.

La vârsta de 20-30 de ani, educaţia este cea mai importantă, mai adaugă Gabriela Folcuţ, iar cone poate economisi, ar trebui să o facă pentru scopuri nobile, cum ar fi o locuinţă sau pentru studii. În procesul de economisire şi dezvoltare, consideră tot ea, e important ca tinerii, şi nu numai, să îşi stabilească ţeluri, pentru că fără ele nu se obţin rezultatele dorite.

Oamenii sunt cel mai predispuşi să economisească, după cum spune directorul executiv al ARB, la vârsta maturităţii, însă nu există un tipar general valabil cu privire la motivul pentru care economisesc sau modul în care o fac. „Poţi proveni dintr-o familie de la care moşteneşti o locuinţă şi nu ai nevoie să îţi cumperi una prin credit. Totul depinde de felul fiecăruia de a fi şi de contextul din care provine. Cei care sunt în situaţia în care trebuie să îşi achiziţioneze o locuinţă este ideal să înceapă să strângă bani de pe la 20 de ani, pentru a avea măcar avansul”, a mai adăugat ea.

Atunci când resursele din economisire nu sunt suficiente, te poţi uita şi la partea de creditare, însă aici e foarte bine să înţelegem ce tip de credit avem nevoie, cât trebuie să economisim pentru avans şi să avem grijă cât ne întindem cu creditele, explică reprezentanta ARB. „Foarte important este să ne uităm, în primul rând, la capacitatea de împrumut. Acum, gradul de îndatorare, adică ponderea ratei în venituri este la 40% pentru lei, respectiv 45% dacă este prima locuinţă. Pentru valută, este 20%. După ce facem această analiză a capacităţii de împrumut, trebuie să ne gândim la capacitatea de rambursare. În 25-30 de ani sunt cam 2-3 cicluri economice, iar dobânda poate varia în funcţie de contextul economic, astfel că gradul de îndatorare ar putea creşte”, a subliniat Gabriela Folcuţ.  Totodată, precizează ea, e foarte important ca oamenii să înţeleagă că există oricând varianta rambursării anticipate şi că nu suntem legaţi de un credit toată viaţa.

Educaţia financiară trebuie să pornească încă din copilărie, iar astfel, se va construi pas cu pas şi obiceiul economisirii. Părinţii îi pot aloca lunar sau săptămânal copilului o sumă modică pe un card de debit, care în ziua de azi a luat locul puşculiţei de odinioară. Având un venit recurent încă de la o vârstă fragedă, un copil va ajunge să fie mult mai calculat şi atent pe ce dă banii, crede directorul executiv al ARB.    

Tinerii întreabă


<!–

–>

Œ Antonia, 19 ani, o tânără care se pregăteşte să plece la studii în străinătate: La ce vârstă ar trebui să începem să economisim?

„În primul rând, când suntem minori, avem o alocaţie, pe care e frumos şi bine să o primim. Încurajez părinţii să le dea tinerilor aceşti bani pe mână pentru că este modul în care îi pot educa şi responsabiliza. Apoi, sunt banii din bursă, pe care copilul trebuie să îi direcţioneze către scopuri bine determinate. Poate e un elev bun care la finalul anului şcolar îşi poate lua un calculator de jocuri. Copilul, cred eu, trebuie să primească alocaţia, bursa, bonificaţiile de la părinţi sau bunici şi să decidă ce face cu ei încă de la o vârstă fragedă pentru a învăţa şi cum să economisească. Totodată, părinţii pot să deschidă un cont al copilului în care să economisească de-a lungul timpului. Nu există o vârstă predefinită pentru a începe să economiseşti, ci o putem face atunci când avem resursele pe care le putem destina economisirii. Cel mai important este să fim prevăzători”, a răspuns Gabriela Folcuţ, director executiv al Asociaţiei Române a Băncilor, în timpul emisiunii Ce faci cu banii tăi?, un proiect susţinut de Banca Transilvania, care face parte din programul de educaţie Finanţe pe înţelesul tuturor al BT.

Chiar dacă la încput nu pot fi sume mari, e importantă dezvoltarea obiceiul de a economisi cât mai devreme, consideră Laura Neagu, fondatorul al Academiei Te fac programator. Nu valoarea sumei economisite este cea mai importantă, ci disciplina şi consecvenţa „Atunci când începi să ai un venit, poţi alege să economiseşti proporţional. Din fiecare venit lunar pe care îl ai îţi poţi propune să pui deoparte 10%. E nevoie de disciplină, care se face încă din copilărie”, a completat el.

 Ştefania, o tânără de 24 de ani, vrea să ştie cum poate să economisească sănătos, astfel încât să aibă ceva bani puşi deoparte, dar şi un trai decent.

„Ia o foaie şi împarte-o în două: venituri şi cheltuieli (fixe, economisire şi dorinţe). Aici, fiecare alocă atât cât poate din venitul pe care îl are. (…) Lună de lună, poţi pune pe hârtie ce cheltuieli ai. Pe lângă cheltuielile fixe lunare, ţine cont că pot să apară cheltuieli plătibile o dată sau de două ori pe an, dar care fac şi ele parte din buget. Spre exemplu, dacă avem o nuntă, sunt bani pe care trebuie să îi luăm în calcul, iar bugetul din luna respectivă care va fi alocat pe economisire şi pe dorinţe va fi mai mic. Cel mai important este să fim prevăzători”, a explicat Gabriela Folcuţ.

Ea recomandă, de asemenea, ca întotdeauna să existe două sau trei salarii puse deoparte într-un depozit bancar la termen pentru situaţii neprevăzute. Pe zona de economisire, mai adaugă aceasta, sunt trei tipuri de depozite. „Unul este pentru cheltuieli neprevăzute, cu minim două-trei salarii depuse într-un depozit la termen la care nu umblu. Un al doilea tip de depozit, dacă ai un credit ipotecar, este pentru a strânge resurse pentru a face o rambursare anticipată parţială sau totală. Al treilea tip de depozit este pentru cheltuieli foarte focusate, precum reconsolidarea casei”, a exemplificat directorul executiv al ARB. Între 20 şi 30 de ani, cele mai importante economii ar trebui să fie cele pentru dezvoltarea profesională şi personală, astfel că tinerii au nevoie să îşi stabilească ţeluri pentru care să muncească.

Ž Elena, o tânără în vârstă de 23 de ani, se întreabă care care sunt cele mai bune moduri de a economisi bani, altele decât cele clasice, cum ar fi ţinerea banilor la saltea sau depozitarea într-un cont la bancă.

„A pune banii la saltea nu e o soluţie, pentru că de multe ori vorbim de inflaţie. Acum, inflaţia este la 5,4%. Mai bine îi depui la bancă, avem dobânzi acum între 4% şi 6,5%, avem câştig. Dacă îi pui la saltea, nu câştigi nici măcar cât ai câştiga dacă i-ai ţine în bancă. Dacă vrem să investim, putem să ne orientăm spre alte zone, dar e foarte important să avem resurse în depozite la termen. Dacă avem nevoi imediate, îi punem în contul curent. Diferenţa dintre contul de economii şi depozitul la termen este următoarea: la depozitul la termen trebuie să ţinem suma blocată pentru cât timp este constituit depozitul. Dacă retragem banii înainte de termen, pierdem dobânda. În schimb, avantajul este că la depozitul la termen avem o dobândă mai bună decât la contul de economii, unde avem flexibilitatea de a depune şi a scoate banii oricând, dar avem un randament mai mic. Nu sunt de acord cu ţinerea banilor în contul curent pentru că acolo nu produc”, a explicat Gabriela Folcuţ.

Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.businessmagazin.ro).

Accesați aici articolul integral !

Fluxuri de știri

Articole recomandate

- Advertisement -dezvoltare afacere

Ultimele articole

Alege-ți fluxurile de informații!

Gratis!

 + Promovează-ți compania și oferta sa!