FacebookTwitterLinkedIn

Brașovul se află într-o competiție cu nouă orașe din alte șase țări pentru cel mai important titlu în domeniul mediului și sustenabilității la nivel european, a anunțat primarul Allen Coliban. Competiția este organizată de Comisia Europeană

Celelalte orașe care au trecut de prima etapă a acestei competiții sunt Brescia (Italia), Cagliari (Italia), Graz (Austria), Guimarães (Portugalia), Logroño (Spania), Novara (Italia), Poznań (Polonia), Rzeszow (Polonia) și Vilnius (Lituania).

„Brașovul este primul oraș din România care și-a propus ca, într-un timp scurt, să devină un model în domeniul protejării mediului și al sustenabilității, astfel încât să devină Capitala Verde a României. Multe dintre demersurile și proiectele noastre din ultimii ani au făcut ca acest obiectiv să devină unul dezirabil, astfel încât orașul nostru să aibă o calitate crescută a vieții și să fie un deschizător de drumuri în implementarea politicilor verzi. De la transportul în comun ecologic, la proiectele care ne fac un oraș independent energetic, toate ne dau șansa de a ne poziționa în avangarda orașelor europene sustenabile”, a declarat primarul Allen Coliban.

În următoarele săptămâni, un grup de experți independenți va evalua fiecare cerere, în funcție de anumiți indicatori de mediu. Pe baza evaluării tehnice a experților, Comisia va anunța o listă scurtă a orașelor finaliste în vara anului 2023. În a doua etapă, finaliștii vor prezenta un rezumat al modului în care își guvernează tranziția ecologică, în fața unui juriu internațional prezidat de Comisia Europeană.

Juriul se va întruni în perioada 4-5 octombrie, iar câștigătorii vor fi anunțați pe 5 octombrie 2023, în cadrul unei ceremonii festive la Tallinn, actuala Capitală Verde Europeană.

Câștigătorul Capitalei Verzi Europene va primi un premiu financiar de 600.000 de euro pentru a implementa acțiuni cheie în șase domenii: deșeuri, apă, calitatea aerului, zgomot, biodiversitate și sol. Câștigătorii se vor alătura celor 15 orașe deja premiate la categoria Green Capital (începând din 2010).