Încetinirea cu care se confruntă piața imobiliară a făcut o nouă victimă: Blackstone, cel mai mare proprietar global de imobile comerciale. Câștigurile distribuibile ale companiei – profitul distribuit acționarilor, după cheltuieli – au scăzut cu 36% față de anul trecut, anunță CNN.
Declinul Blackstone a fost determinat de o reducere a valorii investițiilor sale imobiliare. Profiturile din vânzări au scăzut cu 54%, până la 4,4 miliarde de dolari, în scădere față de 9,5 miliarde de dolari anul trecut, pentru valoarea totală a activelor imobiliare comerciale vândute. Dar această valoare reflectă faptul că au fost mai puține active vândute, nu neapărat prețuri mai mici, a declarat un purtător de cuvânt al Blackstone pentru CNN.
După zeci de ani de creștere înfloritoare, susținută de rate scăzute ale dobânzilor și credite ușoare, industria imobiliară comercială, a cărei valoare este estimată la 20 de trilioane de dolari, pare că s-a oprit brusc. Evaluările proprietăților de birouri și de retail au scăzut de când pandemia a adus rate de ocupare mai scăzute și schimbări ale obiceiurilor de lucru și shopping. Eforturile Rezervei Federale de a lupta împotriva inflației prin creșterea ratelor dobânzilor au afectat și industria imobilelor comerciale, dependentă de credite.
Iar neliniștile bancare recente s-au adăugat acestor necazuri. Împrumuturile acordate dezvoltatorilor și managerilor imobiliari comerciali provin în mare parte de la băncile mici și mijlocii, unde presiunea asupra lichidității a fost cea mai severă. Aproximativ 80% din toate împrumuturile bancare pentru proprietăți comerciale provin de la bănci regionale, potrivit economiștilor Goldman Sachs.
Totuși, CEO-ul Stephen Schwarzman a spus că Blackstone este pregătit să facă față „condițiilor nefavorabile ale pieței”, iar președintele Blackstone, Jonathan Gray, a subliniat că firma și-a diversificat investițiile, iar clădirile de birouri, care se confruntă cu probleme, reprezintă doar 2% din totalul portofoliului lor, în scădere de la 61% în 2007.
Gray a declarat pentru Bloomberg că prăbușirea Silicon Valley Bank și Signature Bank și tulburările din sector au creat oportunități pentru Blackstone. Compania, a spus el, a discutat cu bănci mai mici pentru a acorda împrumuturi clienților lor.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.forbes.ro).