FacebookTwitterLinkedIn

54.000 mp de birouri clasa A, 6.000 mp de spații dedicate restaurantelor și serviciilor, 13 companii multinaționale – unele cu primul lor birou din regiune, 5.000 de specialişti în IT & automotive. Toate fac parte dintr-un hub creativ și de inovație. Construcția se află în dublu proces de certificare green. 

Polul de business dezvoltat de Iulius în centrul Iaşului ajunge la 130.000 mp de spații office premium, în 8 clădiri, în care lucrează peste 70 de companii și 14.000 de angajați. Jumătate de miliard de euro totalizează investiţiile companiei Iulius  în Iaşi.

Compania Iulius a inaugurat  al doilea proiect amplu de regenerare urbană pe care l-a realizat în Iaşi. Palas Campus este acum cea mai mare clădire de birouri din România, cu o suprafaţă închiriabilă de 60.000 mp, pentru care a fost nevoie de o infuzie de capital de peste 120 milioane de euro.

Clădirea office este situată în zona Sf. Andrei şi pune în valoare o parte a orașului care, deși centrală, nu a beneficiat până acum de investiții semnificative.

Compania Iulius a realizatîn Iaşi cinci proiecte de real estate, care totalizează130.000 mp de spații office și 105.000 mp retail, pentru care a alocat jumătate de miliard de euro(Palas Iași, Palas Campus, Iulius Mall Iași, Family Market Miroslava și Family Market Bucium).

 „Am început Palas Campus când ne confruntam deja cu provocările pandemiei, într-o piață office în expectativă. Acum, ne primim partenerii în noua clădire, pe cele 13 companii de renume mondial, cu birouri dedicate pentru peste 5.000 de talente locale din industria creativă și automotive, ce realizează de aici programare cu impact în viitorul business-urilor, siguranței și calității vieții în general. Este un proiect atractiv, inedit din mai multe perspective, cu o misiune orientată spre dezvoltarea și susținerea orașului, o atenție accentuată acordată sustenabilității și cu premiere la nivel național atinse pe această direcție. Un proiect care a adus la Iași primele sedii din regiune ale unor companii puternice și a susținut dezvoltarea celor care sunt deja prezente în polul regional de business crescut, în ultimul deceniu, la Palas Iași”, afirmă Iulian Dascălu, preşedintele companiei Iulius.

O investiție de peste 320 milioane de euro, Palas Iași înseamnă o comunitate de business regională, cu 7 clădiri de birouri clasa A, principala destinație de shopping și entertainment din nord-estul țării, o grădină urbană de 5 hectare, care găzduiește zeci de evenimente anual și facilități de petrecere a timpului liber.

Atrași de infrastructura office modernă

La Palas Campus au acum sediul 13companii, din SUA, Germania, Franța, Norvegia, Elveția şi România, unele cu primul lor birou din regiune, fiind atrase de infrastructura office modernă și de oferta generoasă a centrului universitar în materie de forță de muncă.

În 2005, Amazon și-a deschis în România, la Iași, centrul dedicat pentru cercetare și dezvoltare, primul de acest fel din Europa de Est. Amazon este prezent în ansamblul Palas din anul 2010, iar acum își reunește angajații din oraș sub un singur acoperiș.

Noul sediu va constitui un centru de inovație pentru peste 2.000 de colegi care inventează noi tehnologii interesante în materie de cloud computing, machine learning, information security și data analysis. Acest campus ultramodern ne va asigura la Iași un cămin extraordinar și reprezintă un nou moment marcant pentru angajamentul nostru față de România,” afirmă Cristian Josan, Managerul General al Amazon Development Center Romania.

5.000 de oameni lucrează în Palas Campus

Palas Campus include companii multinaţionale din domenii precum IT, automotive şi asigurări, care totalizează peste 5.000 de angajaţi. Este conceput ca un proiect mixt integrat, incluzând, la parter, restaurante, cafenele, un supermarket, o sală de fitness, un centru medical și o zonă de servicii.

În 2021, clădirea a beneficiat de primul credit verde acordat unei companii românești de către IFC (International Finance Corporation, membră a Grupului Băncii Mondiale), în valoare de 72milioane de euro.

O premieră o reprezintă şi terasele verzi amenajate la înălţime, la etajul patru. De asemenea, complexul beneficiază şi de peste 1.200 de panouri fotovoltaice montate pe acoperiş, cu o putere instalată de 500 kWp.

Pentru a spori conectivitatea zonei Sf. Andrei, cinci străzi adiacente au fost fie lărgite, fie modernizate (Sf. Andrei, Trei Ierarhi, Iancu Bacalu, Buznea, Tănăsescu). În plin proces de amenajare se află o nouă arteră de circulație.

Investiția în Palas Campus va genera anual peste 780.000 de euro din impozitul pe clădire şi terenuri. În timpul lucrărilor, contribuțiile directe la bugetul statului au fost de aproximativ 1,3 milioane de euro prin taxe, autorizații şi avize.

Palas Campus face parte dintr-un plan mai amplu de reconfigurare a zonei Sf. Andrei. Compania Iulius va continua dezvoltările de regenerare urbană din zona centrală a Iașului cu proiectul rezultat în urma concursului internațional de arhitectură organizat în 2022, precum şi cu alte investiţii de impact.