FacebookTwitterLinkedIn

Knauf Insulation a ridicat primele structuri ale noii fabrici de vată minerală din Târnăveni, iar montajul acestora va continua și în perioada următoare, inclusiv în zona clădirilor înalte și în partea structurilor prefabricate din oțel, anunță Adrian Garofeanu, Director General al Knauf Insulation România și Bulgaria pentru Forbes România.

Construcția noii unități de producție a fost demarată la începutul lui 2023, după obținerea tuturor avizelor necesare, dar investițiile Knauf în zonă au început în martie 2022, odată cu achiziția fostei fabrici Gecsat. 

„În prima etapă, am investit peste 4 milioane de euro în modernizarea și retehnologizarea fabricii existente, cu scopul de a crește producția de la 7.000 de tone pe an de vată minerală, la 10.000 de tone. În iulie 2022, am început producția în fabrica Gecsat din Târnăveni, iar în luna decembrie, peste 70% din vânzările de vată minerală de sticlă au fost acoperite de producția locală”, declară Adrian Garofeanu.

El adaugă că investiția majoră pentru județul Mureș și orașul Târnăveni, de peste 135 milioane de euro, se concretizează treptat, având „un impact direct asupra bunăstării comunității locale”, ca și asupra cifrei de afaceri a companiei. Aceasta este estimată să se suplimenteze cu peste 50 de milioane de euro anual, după darea în funcțiune a noii capacități.

Creșterile de prețuri de pe piața construcțiilor nu par să îngreuneze desfășurarea proiectului. Astfel, compania intenționează să se încadreze „în bugetul inițial stabilit pentru proiect, astfel încât să asigurăm finalizarea cu succes a acestuia”, explică Adrian Garofeanu. 

Pentru construcția fabricii din Târnăveni, compania a aplicat cu succes și pentru un ajutor de stat în valoare de 90 de milioane de lei. „Ne-am bucurat că dosarul a fost acceptat încă din prima etapă. Ajutorul de stat este valoros pentru noi, deoarece este primul de acest fel accesat de către Knauf Insulation”, a mai spus el. 

Noua fabrică va angaja peste 100 de persoane, de la muncitori calificați, la ingineri de automatizare sau mentenanță și va avea capacitatea de a produce anual peste 75.000 de tone de vată minerală. „Această producție urmărește satisfacerea cererii interne, dar și a piețelor din Europa Centrală și de Est”, explică Directorul General al Knauf Insulation.

Chiar dacă cererea de vată minerală este în ușoară scădere comparativ cu prima parte a anului trecut, potrivit estimărilor companiei, „piața construcțiilor din România are un potențial foarte mare, suntem încrezători că piața materialelor termoizolante va continua să crească”.

Conform unui studiu realizat de Neomar Consulting, consumul intern de materiale termoizolante, în 2022, a fost de aproximativ 484 de milioane de euro, în creștere cu 40% față de anul precedent. 

„Vata minerală reprezintă aproximativ 35% din totalul pieței de materiale termoizolante”, explică Adrian Garofeanu, precizând că impactul asupra creșterii consumului de vată minerală vine din creșterea prețurilor, dar și din majorarea numărului de cereri pentru reabilitările termice ale locuințelor, clădirilor rezidențiale, dar și clădirilor publice precum școli, spitale, grădinițe sau clădiri administrative.

Trendul economisirii energiei, prin renovarea clădirilor și instalarea de panouri fotovoltaice, are efecte benefice și asupra mediului, prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, ca și asupra economiei. 

La nivel european, există programe de finanțare precum Pactul verde al Uniunii Europene, care prevede reducerea cu cel puțin 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030 față de 1990, Valul renovării care are un buget total de 1.170 milioane de euro și vizează renovarea energetică a clădirilor publice, precum și REPowerEU, prin care se mobilizează aproape 300 de miliarde de euro, din care aproximativ 72 de miliarde de euro sub formă de granturi și circa 225 de miliarde de euro sub formă de împrumuturi. 

„Toate acestea sunt menite să crească numărul de clădiri eficiente din punct de vedere energetic și să conducă la decizia mai multor renovări, în special pentru clădirile publice, cum ar fi spitalele și școlile, precum şi casele unifamiliale”, afirmă Adrian Garofeanu.

El spune că, în prezent, există o stagnare la nivel de investiții și a cererii de materiale de construcții, atât în România, cât și în Europa de Est, Centrală sau de Vest. „Specific pentru piața din România este perioada de așteptare pentru investițiile în domeniul rezidențial sau non-rezidențial. Totuși, pe de altă parte, există proiecte care continuă, cum ar fi centre logistice și lucrări de infrastructură. Ba mai mult, se estimează că în Europa de Est, piața materialelor de izolații va înregistra o creștere cuprinsă între 4% și 6%, în contextul eficientizării energetice și aplicării standardului clădirilor cu energie aproape zero (nZEB)”, conchide el.

Knauf Insulation estimează că va încheia 2023 cu o ușoară creștere a cifrei de afaceri comparativ cu anul 2022, însă obiectivul principal este „consolidarea poziției de producător pe piața locală”, spune reprezentantul acesteia, prin acoperirea cerințelor locale și regionale, ca și prin inovații ale gamei de produse. Compania furnizează în prezent vată minerală pentru numeroase proiecte mari de clădiri destinate rezidențialului, precum și centre logistice și magazine de bricolaj, la nivel național. 

Principalele provocări, care „vor mai persista o vreme”, sunt costul ridicat al prețurilor la materiile prime și creșterea prețurilor la energie și transport. În plus, dificultăți au existat și de-a lungul lanțului de distribuție, iar căile de aprovizionare cu diverse materii prime au fost redesenate, pentru a putea răspunde nevoilor companiei, afirmă reprezentantul Knauf Insulation.