OMV Petrom a început lucrările de construcţie a unităţii de producţie de combustibili sustenabili pentru aviaţie (SAF) şi motorină din surse regenerabile (HVO) de la Petrobrazi. Investiţia se ridică la 750 de milioane de euro şi va avea o capacitate de 250.000 de tone pe an, începând din 2028.
Christina Verchere, CEO OMV Petrom: „Investiţia în producţia de carburanţi sustenabili este parte din strategia noastră pentru 2030 şi reflectă angajamentul OMV Petrom faţă de tranziţia energetică şi reducerea emisiilor de carbon. Combustibilii sustenabili sunt esenţiali pentru decarbonizarea transporturilor, în special în sectoarele unde electrificarea este dificil de implementat, cum este aviaţia. În perioada 2022-2030, vom direcţiona 35% din bugetul de investiţii către proiecte care susţin tranziţia energetică, în România şi în regiune”, conform Agerpres.
Noua unitate va permite OMV Petrom să integreze producţia de SAF şi HVO cu infrastructura existentă de producţie, depozitare şi distribuţie a combustibililor, răspunzând astfel nevoilor de mobilitate sustenabilă ale regiunii.
Din investiţia totală de 750 de milioane de euro, 560 de milioane de euro sunt pentru construcţia unităţii SAF-HVO, iar 190 de milioane de euro pentru două instalaţii de producţie de hidrogen verde.
SAF şi HVO sunt carburanţi sustenabili produşi prin procesarea materiilor prime regenerabile, precum uleiuri vegetale uzate şi grăsimi animale. Prin procese avansate de rafinare, utilizând hidrogen verde, aceste materii sunt transformate pentru a avea caracteristici similare cu kerosenul şi motorina convenţionale.
Utilizarea acestor carburanţi permite o reducere semnificativă a emisiilor de CO2 faţă de combustibilii fosili tradiţionali (spre exemplu cu minimum 65% în cazul SAF şi HVO).
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.forbes.ro).

