25.8 C
București
duminică, aprilie 14, 2024

Energie – Succesul IPO Hidroelectrica nu a fost întâmplător – O ofertă ca la carte, în care s-a văzut munca și determinarea tuturor actorilor implicați – Sinteza

2 min read (textul complet), articol clasificat de Robotul Minerva ca: Profilare

Creați-vă propriul

dashboard de știri

informația - cheie, 24/7

100+

FLUXURI

Free

Parcurgi informația mai rapid!

Acoperi top 100 surse externe!

Publicat de

Articole din aceeași sursa

- Advertisement -cresterea vanzarilor

Sumarizare automata

Fondul Proprietatea a reușit cel mai mare IPO derulat vreodată pe piața de capital din România, de 9,28 miliarde lei (1,87 miliarde euro), îndeplinind cu brio mandatul acordat de acționari și asigurându-și resursele pentru dividendele speciale promise acționarilor...

În primul rând, s-a alocat, din start, o cotă semnificativă pentru investitorii de retail, iar la final aceasta a fost suplimentată la 20% din ofertă, astfel că micii investitori au primit circa o treime din cât au subscris, o cotă mulțumitoare comparativ cu alte oferte precedente, unde investitorii au fost deranjați de cât de puține acțiuni au primit, din cauza suprasubscrierilor.

Mai precis, cei care doreau “să bage 500 de lei“, în căutarea unui profit rapid, care nu erau dispuși să se informeze deloc, au fost lăsați pe margine.

Chiar dacă a avut loc cu ani întârziere, oferta Hidroelectrica, prin care Fondul Proprietatea și-a vândut deținerea, s-a bucurat de un succes imens.

Acest lucru nu a fost întâmplător.

Pentru acest succes, toți actorii implicați au depus o muncă enormă, iar la final au fost motive de sărbătoare și bucurie pentru toți actorii implicați.

„Va fi o ofertă la care se va dormi la birou, cu capul pe masă”, mi-au spus mai multe persoane, în perioada premergătoare ofertei.

Așa cum am văzut eu lucrurile, la această ofertă, s-a simțit că lecțiile de la IPO-urile precedente au fost învățate și toată lumea a avut de câștigat.

Fondul Proprietatea a reușit cel mai mare IPO derulat vreodată pe piața de capital din România, de 9,28 miliarde lei (1,87 miliarde euro), îndeplinind cu brio mandatul acordat de acționari și asigurându-și resursele pentru dividendele speciale promise acționarilor.

Această ofertă este cea mai mare din Europa și a treia cea mai mare la nivel global de până acum în acest an.

“Americanii au derulat oferta perfect, ei nu fac greșeli”, a spus un investitor de spre Franklin Templeton, administratorul FP.

Guvernul poate fi mulțumit, căci a îndeplinit criteriul din PNRR, care prevedea listarea a 15% din companie, fără ca statul să vândă nicio acțiune.

Autoritatea de Supraveghere Financiară și Bursa de Valori București au reușit să păstreze oferta doar în România, deși Fondul dorea o listare duală, și la Londra.

”În loc să ducem Hidroelectrica în lume, am adus lumea în România”, a spus, la evenimentul de listare, Johan Meyer, CEO Franklin Templeton Romania & Portfolio Manager Fondul Proprietatea: ”Au fost eforturi comune ale tuturor consultanților și băncilor, alaturi de organismele guvernamentale implicate în proces. Așa a fost posibil ca tranzacția să aibă succes doar pe Bursa de Valori București. Suntem foarte fericiți de rezultat”.

Astfel, BVB a fost pusă pe radarele marilor investitori globali și are premisele unei promovări la statutul de piață emergentă, de către agenția MSCI.

Reușita IPO-ului reprezintă o realizare istorică pentru Hidroelectrica, cu care managementul și echipa companiei se pot mândri.

“Interesul semnificativ din partea investitorilor naționali și internaționali reprezintă o dovadă nu doar a calității curente a afacerii noastre, ci  și a  perspectivelor sale viitoare, iar listarea în categoria Premium a pieței reglementate a BVB va susține creșterea pe termen lung a Hidroelectrica”, a declarat Bogdan Badea, presedintele directoratului companiei.

Interesul, în România, pentru oferta Hidroelectrica a fost unul neașteptat de mare și le-a dat de lucru brokerilor, care au stat ore întregi să deschidă conturi noi și să explice procesul de subscriere. Chiar dacă unii nu au câștigat mare lucru din punct de vedere financiar, toată lumea speră că unii dintre investitorii noi își vor menține conturile și vor continua investițiile la BVB, mai ales că alocarea finală nu i-a dezamăgit, cum s-a întâmplat în trecut.

În primul rând, s-a alocat, din start, o cotă semnificativă pentru investitorii de retail, iar la final aceasta a fost suplimentată la 20% din ofertă, astfel că micii investitori au primit circa o treime din cât au subscris, o cotă mulțumitoare comparativ cu alte oferte precedente, unde investitorii au fost deranjați de cât de puține acțiuni au primit, din cauza suprasubscrierilor.

De asemenea, subscrierea minimă de 1000 de euro a fost descuranjantă pentru cei nepregătiți. Mai precis, cei care doreau “să bage 500 de lei“, în căutarea unui profit rapid, care nu erau dispuși să se informeze deloc, au fost lăsați pe margine.

Pentru investitorii mici, a fost stabilit un discount de 3% pentru primele 5 zile de tranzacționare, un alt punct atractiv al ofertei.

Cei care au auzit acum de Hidroelectrica și ar vrea să investească, au un punct bun de pornire în a se informa despre investițiile la bursă – se pot gândi la profilul lor de risc și care sunt investițiile care li se potrivesc.

În discursul său de la listarea actiunilor H2O, Nicu Marcu, președintele ASF, a remarcat și contribuția presei în informarea despre această ofertă și a mulțumit jurnaliștilor. Într-adevăr, articolele au curs, în presa de specialitate, oferind publicului informații mai concentrate și dedicate pe zonele de interes.

Prețul final a fost stabilit aproximativ la jumătatea intervalului de subscriere, nici mult, nici puțin, lăsând loc de apreciere pentru prima zi de tranzacționare.

“Pentru noi, a fost cam scump”, au spus unii investitori, care nu au participat la oferta, dar au apreciat modul în care s-a derulat.

Până aici, a fost un succes. Unii analiști spun că, în continuare, ar trebui să ne uităm la evoluția cotației H2O, peste șase luni – un an, dar susțin că, cel mai probabil, grosul randamentului pe Hidroelectrica va veni din dividende.

Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (financialintelligence.ro).

Accesați aici articolul integral !

Fluxuri de știri

Articole recomandate

- Advertisement -dezvoltare afacere

Ultimele articole

Alege-ți fluxurile de informații!

Gratis!

 + Promovează-ți compania și oferta sa!