12 C
București
luni, octombrie 14, 2024

Energie – Urluescu (AFEER): Cea mai importantă problemă a furnizorilor de energie, pe termen scurt, este cea a lichidităţilor – Sinteza

3 min read (textul complet), articol clasificat de Robotul Minerva ca: Profilare

Creați-vă propriul

dashboard de știri

informația - cheie, 24/7

100+

FLUXURI

Free

Parcurgi informația mai rapid!

Acoperi top 100 surse externe!

Publicat de

Articole din aceeași sursa

- Advertisement -cresterea vanzarilor

Sumarizare automata

Aş putea spune că pe partea de regularizări din prima schemă de ajutor a consumatorilor, schema care a început în 2021, încă pe partea de gaze naturale nu s-a terminat decontarea nici pentru noiembrie 2021.

Preşedintele AFEER a semnalat că a doua problemă, “care este pe termen puţin mai lung”, ar fi instabilitatea legislativă, respectiv lipsa unei reale consultări publice sau a unui real studiu de impact înainte de modificare a reglementărilor.

“Când apare o nouă reglementare şi care spune, ştiu eu, în factură consumatorii x trebuie să aibă nu ştiu ce, asta nu se poate implementa de azi pe mâine.

Cea mai importantă provocare a furnizorilor de energie, pe termen scurt, este legată de lichidităţi, aceştia fiind forţaţi să prefinanţeze schema de sprijin, în timp ce, pe termen mai lung, este cea a instabilităţii legislative, a declarat, joi, într-o conferinţă pe teme de energie, Laurenţiu Urluescu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie din România (AFEER).

” Pe termen scurt aş zice că cea mai importantă (provocare n.r) e influenţa asupra lichidităţilor companiei, problema de cash-flow. Deocamdată sunt decontări făcute pe clienţi casnici pentru luna martie, aprilie 2022. Pe non-casnici- aprilie 2022. Ce să mai spun? Concluzia o trageţi dumneavoastră. Aş putea spune că pe partea de regularizări din prima schemă de ajutor a consumatorilor, schema care a început în 2021, încă pe partea de gaze naturale nu s-a terminat decontarea nici pentru noiembrie 2021. Care este rezultatul? Furnizorii sunt forţaţi să prefinanţeze schema de sprijin. Momentan, din estimările noastre, sunt circa 2 miliarde de lei pe care furnizorii ar trebui să le primească, să primească decont. Atenţie, vorbim de sume care sunt verificate de către reglementator”, a explicat Urluescu la conferinţa Energy R/Evolution, organizată de Wall-Street.ro, potrivit Agerpres.

Preşedintele AFEER a semnalat că a doua problemă, “care este pe termen puţin mai lung”, ar fi instabilitatea legislativă, respectiv lipsa unei reale consultări publice sau a unui real studiu de impact înainte de modificare a reglementărilor. De asemenea, a mai spus el, lipseşte o perioadă rezonabilă de implementare.

“Când apare o nouă reglementare şi care spune, ştiu eu, în factură consumatorii x trebuie să aibă nu ştiu ce, asta nu se poate implementa de azi pe mâine. De aceea aţi văzut că de multe ori au fost întârzieri de facturi, au fost recalculări etc. Iarăşi, un lucru destul de important este lipsa de limitări între nivelele de reglementare. Înainte aveam reglementări primare şi secundare, respectiv la nivel legislativ sau OUG, şi la nivel de autoritate de reglementare. Am observat în ultimul timp că la nivel primar se aduc reglementări de detalii care, dacă cumva această reglementare de detalii este eronată, atunci este imposibil ca la nivel de reglementare secundară să poată fi corectată. Rezultatul sunt prevederi neclare şi uneori neaplicabile, ale căror interpretări sunt lăsate la latitudinea fiecărui participant la piaţă. Asta pentru noi este foarte riscant, fiindcă suntem supuşi riscului de a avea o interpretare eronată, care mai încolo se poate lăsa cu o amendă”, a precizat Laurenţiu Urluescu.

El a menţionat, în context, şi modificările emise în ultimul moment, fără a fi avută în vedere perioada de implementare, ceea ce duce de multe ori la imposibilitatea de aplicare în termenul prevăzut de lege.

O altă provocare, în opinia preşedintelui AFEER, este şi taxarea excesivă, taxa pe activitatea de tranzacţionare fiind de 98% din marja brută.

“E de departe cea mai cea mai mare taxă impusă vreodată în lume. Pot să vă zic, de exemplu, taxarea la jocurile de noroc e undeva la 40%. (…) Vă dau şi un exemplu de tranzacţionare prin înmagazinarea gazului natural. Dacă, să zic, un MWh se cumpără la 200 lei acum şi acesta se înmagazinează în depozit, şi se vinde la iarnă cu 243 lei, avem marjă de 45 lei, calculul taxei undeva 41 lei, deci ne rămâne marja netă 4 lei, din care trebuie acoperite costuri totale, doar costurile reglementate, deci fără a avea în vedere şi costurile furnizorului cu salarii, cu emiterea facturilor, toate aceste costuri, ar fi 29,7 lei. Ce înseamnă asta? Înseamnă că aproape 26 de lei pe megawatt-oră este pierdere din start pentru orice megawatt-oră înmagazinat voluntar. Nu obligatoriu, că mai există o obligaţie de înmagazinare. Ceva similar este şi la energie electrică. Rezultatul e suspendarea de facto a activităţii de trading de la 1 septembrie 2022. Volumele de energie tranzacţionate pe piaţa forward din septembrie sunt aproape zero”, a precizat Urluescu.

Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (financialintelligence.ro).

Accesați aici articolul integral !

Fluxuri de știri

Articole recomandate

- Advertisement -dezvoltare afacere

Ultimele articole

Alege-ți fluxurile de informații!

Gratis!

 + Promovează-ți compania și oferta sa!