Microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii (IMM), inclusiv startup-uri și scale-up-uri, vor fi sprijinte prin programe de accelerare și incubare de business, ce vor primi fonduri printr-un nou Hub antreprenorial național, care se va constitui cu o finanțare publică totală de 20 de milioane de euro, din bani europeni și de la bugetul de stat.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a scos în dezbatere publică proiectul de ghid al solicitantului pentru crearea și operaționalizarea unui HUB antreprenorial, în cadrul Programului Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (PoCIDIF) 2021-2027.
Perioada de consultare publică ține până la data de 8 noiembrie 2024. Observațiile/ propunerile de modificare pot fi transmise la adresa de e-mail: secretariat.pocidif@mfe.gov.ro .
Drumul banilor europeni, pas cu pas
După finalizarea consultărilor, Autoritatea de Management a PoCIDIF din cadrul MIPE, va lansa oficial Ghidul solicitantului și schema de ajutor de stat.
Apoi, într-un apel de proiecte necompetitiv, Asociația ROStartup va depune în sistemul electronic MySMIS2021 proiectul pentru accesarea celor peste 20 de milioane de euro alocați.
După ce MIPE îi va aprobă proiectul, Asociația ROStartup va constitui Hub-ul antreprenorial național, ca entitate sau grup coordonat de entități non-profit.
Estimativ, în luna decembrie 2024 ar urma să fie contractat proiectul, pentru ca din ianuarie 2025 hub-ul național să înceapă implementarea – a declarat, pentru StartupCafe.ro, Adina Simionescu, director executiv al Asociației ROStartup.
Hub-ul antreprenorial național astfel constituit va lansa apeluri de proiecte, în baza schemei de ajutor de stat pe care o va administra. Aceste apeluri vor fi destinate facilitatorilor ecosistemului antreprenorial din România. Aceșria sunt fonduri de investiții, acceleratoare și incubatoare de afaceri, rețele de investitori tip „angel”, clustere de inovare și alte organizații de sprijin pentru startup-uri.
Aceste organizații, care vor fi selectate în urma apelurilor de proiecte lansate de Hub-ul antreprenorial național, vor primi bani pentru a derula propriile programe de incubare sau accelerare de business destinate antreprenorilor din România.
Programele vor fi non-financiare – cum sunt incubatoarele de afaceri, dar și financiare – cum sunt acceleratoarele de business. Incubatoarele și alte programe non-financiare vor oferi antreprenorilor diverse cursuri, mentorat și consultanță în dezvoltarea afacerilor. Acceleratoarele și alte programe financiare vor acorda antreprenorilor pe care îi vor selecta inclusiv sprijin financiar, pe lângă servicii educaționale.
De precizat că Hubul antreprenorial național (Asociația ROStartup) NU va finanța direct antreprenorii. Facilitatorii ecosistemului antreprenorial, care vor primi bani de la hubul național, vor fi cei care vor selecta independent antreprenorii și le vor acorda sprijin financiar sau non-financiar.
Bugetul total accesat de Hubul antreprenorial național este de 20.013.529 EUR, din care:
- 2.385.612,66 EUR sunt destinați regiunii București-Ilfov,
- 17.627.916,34 EUR sunt pentru restul țării.
În Regiunea București-Ilfov, banii provin 40% de la Uniunea Europeană și 60% de la bugetul de stat. În restul țării, 85% din buget este de la UE și 15% din bani naționali.
Ce fel de firme vor primi, în final, sprijin
În viitoarele proiecte de incubare sau de accelerare, care vor fi derulate de facilitatorii ecosistemului antreprenorial (ce vor lua bani de la Hubul național), vor primi sprijin financiar și non-financiar microîntreprinderi și firme mici și mijlocii (IMM) din România, inclusiv startup-uri și companii mai avansate, tip scale-up (firme care sunt în proces de extinedere pe piețe).
Facilitatorii vor trebui neapărat să atragă în programele lor de incubare sau accelerare de business IMM-uri (inclusiv micro) care vor introduc inovații de marketing sau organizaționale în urma sprijinului acordat.
Inovația de marketing este implementarea unui nou concept sau strategie de marketing care diferă semnificativ de metodele de marketing existente ale întreprinderii și care nu a fost folosită înainte. Necesită schimbări semnificative în designul sau ambalajul produsului, plasarea produsului, promovarea produsului sau prețurile.
Inovația organizațională este o nouă metodă organizațională în practicile de afaceri ale întreprinderii (inclusiv managementul cunoștințelor). Inovația organizațională trebuie sa fie rezultatul unor decizii strategice ale managementului si implementate cu sprijinul proiectului.
Cine este Asociația ROStartup, care va accesa 20 milioane EUR
Asociația ROStartup Ecosistem este o organizație înființată în iulie 2024, așa cum am arătat pe StartupCafe.ro la acel moment.
Asociația are în prezent sediul social la Piatra Neamț, în Rubik Hub, un hub de inovație și antreprenoriat constituit de Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Est. Noul Hub antreprenorial național va avea, în plus, un sediu la București, precum și birouri în comunitățile antreprenoriale din România, după cum a explicat, pentru StartupCafe.ro, directoarea executivă Adina Simionescu.
Organizația are obiectivul declarat de a „aduce împreună organizații din ecosistemul național de startup cu scopul de aliniere strategică, eficientizarea comunicării și amplificarea impactului prin sinergiile create”.
Inițiată din anul 2020, ROStartup s-a constituit, în iulie 2024, ca organizație independentă care reunește investitori, furnizori de programe, reprezentanți ai autorităților publice și alte entități relevante.
Consiliul director al Asociației este format din:
- Bianca Muntean, Co-fondator & Cluster Manager Transilvania IT Cluster;
- David Achim, Director Executiv Make IT in Oradea;
- Mircea Vădan, Managing Partner Activize;
- Răzvan Crăciunescu, Vice Decan la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației, Universitatea POLITEHNICA din București;
- Vlad Craioveanu, Co-fondator & CEO Impact Hub Bucharest;
- Andrei Cosmin Munteanu, Co-fondator & CEO Cowork Timișoara.
La momentul înființării, ROStartup Ecosistem avea 15 membri fondatori, printre care se numără fonduri de investiții, organizații de sprijin pentru startupuri și programe de accelerare: Growceanu, TechAngels România, Activize, Freshblood, ADR Nord-Est / Rubik Hub, Innovation Labs, How To Web, Make IT in Oradea, Impact Hub București, Cluj Startups, Timișoara Startups, Iceberg, Spherik Accelerator, Transilvania IT Cluster, ADR Nord-Vest.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.startupcafe.ro).