FacebookTwitterLinkedIn

Consiliul Concurenței a anunțat că a declanșat trei investigații privind posibile înțelegeri de stabilire a prețurilor pe piețele producției de ulei de floarea soarelui, unt și zahăr.

Până în prezent,în cadrul celor trei investigații s-au desfășurat deja inspecții inopinate la sediile și punctele de lucru ale mai multor firme de pe piața producției și comercializării de ulei de floarea soarelui.  

„Avem suspiciuni că unii producători au profitat de contextul economic actual, respectiv de creșterea inflației, și s-au înțeles să crească suplimentar prețurile de vânzare pentru unele produse, obținând, astfel, profituri mai mari, nemeritate. Dacă, în urma investigațiilor, vom constata acest gen de practici, le vom sancționa drastic”, a subliniat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Din acest punct de vedere, pe lista neagră a Consiliului Concurenței se regăsesc companiile: Bunge România SRL, Expur SA, Prutul SA şi Ardealul SA. De asemenea, mai sunt vizate și alte companii, dar din piaţa producţiei şi comercializării de unt, precum: Albalact, Covalact şi Dorna Lactate (parte din grupul Lactalis), Friesland România SA, Lacto Food SRL și Fabrica de Lapte Braşov (Olympus).

În ceea ce privește piața fabricării şi comercializării de zahăr s-au derulat inspecții la companiile Agrana România SRL, Pfeifer & Langen România SRL și Lucsor Impex SRL.

Inspecțiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel București și sunt justificate de necesitatea obținerii tuturor informațiilor și documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurențiale analizate. Efectuarea acestora nu reprezintă o antepronunțare în ceea ce privește vinovăția companiilor.