FacebookTwitterLinkedIn

Pandemia, restricțiile de circulație și limitarea interacțiunii fizice au crescut considerabil frecvența de gătit acasă a românilor, ceea ce a produs o creștere proporțională a consumului de condimente.

Conform unor sondaje realizate de către Nestlé România, 76% dintre români își gătesc mâncarea acasă pentru cele mai importante mese ale zilei, prânz și cină.

Jumătate dintre români consumă supe și ciorbe de cel puțin 4 ori pe săptămână, frecvența consumului de supe și ciorbe este mai mare în rândul familiilor cu copii, conform studiilor realizate de Nestlé și agenția de research Masmi la începutul acestui an. 7 din 10 români gătesc supele și ciorbele acasă, de la zero, pe când 26% folosesc adesea cuburi de condimente pentru baza de supă. 38% consumă câteodată supe instant sau la plic, 12% fiind cei care consumă acest tip de supe mai frecvent.

„Cel mai bine vândut și cel mai îndrăgit produs de către consumatorii noștri este cu siguranță MAGGI Secretul Gustului. Este un produs cu care noi am început în 2002 și, de atunci până în ziua de astăzi, am construit o adevărată conexiune cu consumatorii noștri, care au devenit o adevărată inspirație pentru noi”, spune Roxana Basarabă, Senior Brand Manager South East Market Food MAGGI Seasoning & Bouillons at Nestlé.

În prezent, sub brandul MAGGI, deținut de Nestlé se regăsesc 60 de produse. Produsele sunt disponibile în următoarele segmente: bază pentru mâncăruri (MAGGI Secretul Gustului și MAGGI Borș), cuburi (MAGGI cuburi și bază lichidă), tăieței sau fidea (MAGGI Fidelicios, MAGGI Magic Asia), amestecuri de condimente (MAGGI Ideea zilei sosuri pentru Paste și Carne) și supe (MAGGI Supe clare și creme).

De asemenea, în ultima perioadă compania a mai lansat produse precum MAGGI Supă Cremă de Ciuperci, MAGGI Supă Cremă de Roșii, MAGGI IDEEA ZILEI Pui sos cremos cu ierburi și MAGGI IDEEA ZILEI Pui sos cremos cu usturoi.

Grupul Nestlé este prezent în România din anul 1995, printre brandurile din portofoliul său numărându-se NESCAFÉ, Nespresso, Nesquik, Chocapic, KitKat, Lion, JOE, After Eight, Maggi, Purina sau NAN.