Viitorul guvern de coaliție din Germania a anunțat că dorește să înființeze un Fond de infrastructură de 500 de miliarde de euro pentru finanțarea proiectelor în sectoare precum drumuri, căi ferate, poduri, rețele energetice și locuințe în următorii 10 ani.
Un alt fond, de 100 de miliarde de euro, va merge către Forțele Armate Germane (Bundeswehr).
Conservatorii lui Friedrich Merz, care ar putea deveni viitorul cancelar al Germaniei, și social-democrații (SPD), care sunt în negocieri pentru a forma o coaliție în urma alegerilor, își vor prezenta propunerile în fața parlamentului german săptămâna viitoare, cu un vot posibil pe 17 martie.
În ultimii câțiva ani, condițiile financiare stricte și mersul slab al afacerilor au împovărat activitatea de construcții în Germania. În 2024, valoarea adăugată brută reală a sectorului construcțiilor s-a situat cu 18% sub nivelul din 2020, potrivit companiei de servicii financiare Morningstar DBRS.
Analiștii companiei estimează că implementarea la scară largă a proiectelor de infrastructură va crește semnificativ activitatea din construcții, „posibil până la niveluri observate ultima dată în anii 1990, după reunificarea Germaniei.”
„Propunerea Fondul de infrastructură, de 500 de miliarde de euro ar putea să aibă un efect similar, impulsionând cheltuielile guvernului și sectorului privat pentru activitățile din construcții și stimulând astfel cererea de servicii de-a lungul lanțului valoric”, arată Morningstar DBRS.
Printre posibilii beneficiari ai creșterii cheltuielilor din sectoare precum drumurile, căile ferate și podurile se numără companii germane de top din inginerie, achiziții și construcții precum Hochtief și Bilfinger. Alți furnizori din sectorul construcțiilor, cum ar fi Heidelberg Materials și Thyssenkrupp, cel mai mare producător german de oțel, ar putea fi, de asemenea, avantajați.
Și firmele de construcții angajate în construirea de rețele de infrastructură pentru industria energiei regenerabile, cum ar fi Siemens Energy AG, vor putea beneficia, de asemenea, de o creștere a carnetelor de comenzi ca urmare a investițiilor în rețeaua energetică.
Dar creșterea cheltuielilor guvernamentale pentru infrastructura locuințelor va stimula și activitatea constructorilor de case și dezvoltatorilor imobiliari precum Bien-Zenker GmbH și WeberHaus GmbH & Co, informează compania financiară.
Compania avertizează totuși că va mai dura până când companiile vor simți beneficiile acestor creșteri ale cheltuielilor pentru construcții, din cauza mediul de reglementare complex și proceselor de planificare și aprobare extrem de lungi.
Mișcarea viitorului guvern german este o consecință a frământărilor cauzate de întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă, care a venit cu conștientizarea faptului că Europa nu se mai poate baza pe Statele Unite pentru a-și garanta securitatea în fața unei Rusii ostile.
„Având în vedere amenințările la adresa libertății și păcii de pe continentul nostru, trebuie să facem orice este nevoie pentru apărarea noastră”, a spus Merz.
Totuși, pentru a crea acest fond special de sute de miliarde de euro, sunt necesare mai multe modificări ale Legii fundamentale germane și o reformă a prevederilor „frânei de îndatorare” din cea mai mare economie a Europei.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
Mai sus regasiți o reprezentare vizuală a conținutului articolului, o clasificare automată și un sumar al acestuia! Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (www.forbes.ro).